Explozie a numărului de maşini second-hand înmatriculate anul acesta
Eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie a dus la creşterea masivă a numărului de maşini second hand înmatriculate în România după această dată. Astfel, 350.780 de maşini second hand au ajuns în ţara noastră în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 69,21% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când s-au înregistrat 207.306 unităţi, conform Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Numarul inmatricularilor de masini rulate este, astfel, de peste sapte ori mai mare decat in cazul autoturismelor noi inregistrate in circulatie.
Conform datelor statistice, la nivelul lunii iulie din acest an, inmatricularile de autoturisme rulate au consemnat un salt de 62,16%, comparativ cu luna similara din anul precedent, pana la 41.131 exemplare.
In intervalul ianuarie – iulie 2017, cele mai multe autoturisme rulate inmatriculate au fost din gama Volkswagen (76.935 unitati), urmata de Opel (37.247 unitati), Ford (29.532 unitati), Audi (25.720 unitati), BMW (25.741 unitati), Mercedes-Benz (14.840 unitati), Renault (13.312 unitati), Skoda (11.868 unitati), Peugeot (6.660 unitati) si Seat (5.517 unitati).
La polul opus, cu cele mai putine inmatriculari de autoturisme second hand, in primele sapte luni ale anului, se afla: Quattro (6 unitati), Lamborghini (4), Pontiac, GWM, Iveco si Honda (cate 3), Acura, Buick, Morgan si Shuang Huan (cate doua unitati), respectiv Proton, Lada-Vaz, GMC si Geely (cate o unitate).
Pe de alta parte, conform DRPCIV, in ceea priveste inmatricularile de autoturisme noi, in intervalul ianuarie – iulie 2017, s-a inregistrat o crestere cu aproape 22%, in comparatie cu primele sapte luni din 2016, pana la 56.343 unitati.
7 milioane de maşini în România
La finele anului trecut, parcul auto national din Romania a depasit 7 milioane de autovehicule, in crestere cu 6,21% fata de anul anterior. Din acest total, peste 1,25 de milioane erau inmatriculate in Bucuresti (circa 18% din total).
De asemenea, in Capitala, majoritatea vehiculelor se incadrau in categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unitati), urmata de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unitati) si de cele cu peste 20 de ani uzura (195.666 unitati).
La nivel national, din totalul celor peste 7,01 milioane vehicule care circulau pe drumurile nationale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, in crestere cu peste 6%, comparativ cu sfarsitul anului 2015, cand au fost inregistrate 5,15 milioane de exemplare.
La 31 decembrie 2016, pe drumurile din Romania circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), in timp ce 3,586 milioane de masini aveau motoare pe benzina, din care 3,339 milioane erau autoturisme.