
Covăsneni premiaţi la trei categorii în cadrul GastroPan 2022
Județul Covasna a fost reprezentat la cea de a 13-a ediție a expoziţiei internaţionale GastroPan 2022, care s-a derulat în perioada 3-5 aprilie la Brașov, participanții fiind premiați la categoriile „Gastronomie”, „Pâinea Anului 2022” și „Tortul Anului 2022”.
Luni, la secțiunea de panificație-patiserie, au fost decernate trofeele pentru cea mai bună pâine artizanală și industrială. Pâinea cu semințe prăjite a fost declarată „Pâinea Anului 2022” fabricată industrial în România, iar Pâinea albă „la cuptor” cu cartofi a fost cea mai bună dintre pâinile realizate în mod artizanal.
Firma Bertis, locul II împărțit cu Harmopan Miercurea Ciuc
Locul I pentru pâinea fabricată industrial a fost obținut de Brutăria Eldi din Agrișteu, județul Mureș, iar pentru pâinea albă la cuptor, cu cartofi, câștigătoare a fost brutăria Harmopan din Miercurea Ciuc.
Aceasta din urmă a obținut și locul II la prima dintre categorii, premiu pe care îl împarte cu firma Bertis din Sfântu Gheorghe. Concurenții au avut sarcina de a prezenta o pâine fabricată în proces industrial, care se produce într-o cantitate de cel puțin 500 kg/zi.
Cofetar al brutăriei Diószegi, premiu de excelență
La categoria „Tortul Anului 2022”, concurenții au fost provocați să dezvolte un tort inovator, realizat după o rețetă veche dar adaptată noilor tendințe, și cu o denumire originală, tema fiind: „Torturi vechi reinventate”.
Unul dintre cofetarii brutăriei Diószegi din Sfântu Gheorghe, Bekő Enikő, a obținut premiul de excelență pentru tortul realizat la această categorie, însă marele premiu a fost obținut de Ștefan Alexandru, un cofetar din Dâmbovița, care a îmbinat straturile fine bazate pe foi de bezea cu nucă și cremă de vanilie ale prăjiturii ungurești „Eszterhazy”, cu 3 ingrediente noi de bază ale tortului Energy Booster (nuci, migdale, alune de pădure, și caramel cu măr copt).
Brutăria Diószegi din Sfântu Gheorghe, care a câştigat timp de trei ani consecutiv locul I la concursul de creaţie artistică al Expoziţiei Internaţionale GastroPan, a fost absentă la ultimele ediții ale competiției.
În anul 2011, Diószegi László a câştigat trofeul „Pâinea naţională a României” la GastroPan, iar în 2013 a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pâine tradiţională cu cartofi din lume. Pâinea a cântărit 96,6 kg şi a fost pregătită din 57 kg de făină, 34 litri de apă, 10 kg de cartofi, 1 kg de drojdie, 1 kg de sare. Performanţa a fost omologată de World Record Academy la categoria „Pâine rustică”.
Liceul „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, locul 3 la categoria „Gastronomie”
Marți, o echipă de elevi ai Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe (foto sus) a obținut locul III pentru preparatele realizate în cadrul expoziției internaționale.
Echipa a fost formată din elevii Drăghiciu Denisa (clasa a IX-a A), Veres Melania Ramona (clasa a IX-a B), Dinică Alexia (clasa a X-a B) și Colceriu Florentin Gabriel (clasa a IX-a B), conduși de maistrul bucătar Hess Marlena Beatrice.
Echipele de bucătari au avut sarcina să pregătească un platou festiv cu preparate din pește sau fructe de mare, dar și un preparat tradițional românesc și un preparat de bază vegetarian.
Marele câștigător al ediției la această secțiune a fost o echipă de bucătari de la Pensiunea Muntele Rece din Bran-Predeluț.
Expoziția GastroPan este cel mai important eveniment de tehnologii și soluții pentru industria de panificație, cofetărie, gelaterie și HoReCa din România. Evenimentul din acest an a avut loc la centrul Lux Divina din Brașov.
(Ioana Ardeleanu)