O nouă acțiune de împădurire va fi organizată vineri în Őrkő. Elevii din Sfântu Gheorghe, așteptați să se înscrie
Fundația Comunitară Covasna organizează o nouă acțiune de împădurire în zona fostei cariere de piatră din cartierul Örkő, în cadrul programului de educație ecologică și civică „Poarta Soarelui”, lansat în vara anului 2019.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe, Centrul Cultural „Balassi”, Casa de Cultura „Kónya Ádám”, dar și Direcția Silvică Covasna care asigură asistența tehnică și contribuie cu 5.000 de puieți de pin.
La acțiunea care va avea loc vineri, începând cu ora 12:00, sunt așteptați să participe elevi, părinți și voluntari, persoane care vor să se implice în extinderea zonei împădurite, iar organizatorii recomandă ca participanții să fie îmbrăcați corespunzător, ținând cont de prognoza meteo, și să aibă la ei apă și sendvișuri.
„Plantația de lângă cariera de piatră din Őrkő se va îmbogăți anual cu puieți noi. În total, în cei trei ani de la lansarea programului, 10.000 de puieți de stejar, arțar și vișin sălbatic au fost plantați în zona din apropierea fostei cariere de piatră din Őrkő, iar o mare parte dintre aceștia s-au prins”, scriu organizatorii acțiunii într-o postare pe Facebook.
Pentru protejarea răsadurilor, reprezentanții Primăriei au săpat încă de la începutul proiectului un șanț în jurul zonei care continuă să fie împădurită în fiecare an, și au instalat o cameră de supraveghere primită „cadou” de la Asociația Vadon.
Programul are și o parte educațională, prin care elevii de la diferite școli din Sfântu Gheorghe învață despre importanța plantării și acordării unei atenții sporite mediului înconjurător. În perioada octombrie-noiembrie 2019, peste 500 de elevi de gimnaziu și liceu, provenind de la 6 unității de învățământ din municipiu, au luat parte la ore de educație despre mediu. Din păcate, din cauza restricțiilor anti-Covid, elevii nu au mai putut atunci participa la împădurirea în sine.
Programul continuă, urmând ca pădurea să fie extinsă anulal. În același timp, se dezvoltă și programul „Poarta Soarelui” din Parcul Memorial, o creație a artistului plastic Péter Alpár, care exprimă relația armonioasă dintre om și natură, transmit reprezentanții Fundației Comunitare.
„S-a realizat o creație artistică, o statuie numită Poarta Soarelui, realizată de către Péter Alpár și amenajată în curtea Liceului de Arte Plugor Sándor din centrul orașului. Conform conceptului artistic, lucrarea va crește împreună cu pădurea, de la un an la altul”, scriu reprezentanții Fundației.
În ultimii 10 ani, Fundația Comunitară Covasna a investit în domenii precum educație, sănătate, protecția mediului, cultură, economie şi sport.
Informatii suplimentare despre program, AICI