Ştiri

Autorităţile vor implementa un sistem de alertă pentru avertizarea populaţiei înaintea situaţiilor de risc major

Aplicația pentru avertizarea populației înaintea situațiilor de risc major – „Sistem Alert” – va fi dezvoltată și implementată de ANCOM, IGSU, STS, în colaborare cu operatorii de telefonie, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Premierul Mihai Tudose a cerut astăzi implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgență transmis pe telefonul mobil. ‘Sistem Alert’ va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS, în colaborare cu operatorii de telefonie. (…) ‘Sistem Alert’ va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcție de situațiile de urgență apărute la nivel regional — fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc”, precizează Guvernul.

În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem, indică sursa citată.

La nivelul Guvernului s-a decis, luni, înființarea unui grup de lucru pentru realizarea unui sistem de avertizare prin intermediul telefoniei mobile, în urma unei întrevederi pe care premierul Mihai Tudose a avut-o, la Palatul Victoria, cu operatorii de telefonie mobilă, reprezentanți ai IGSU, ANCOM și STS, au precizat surse guvernamentale.

Premierul Tudose a precizat, luni dimineață, la Radio România Actualități, că reprezintă o prioritate punerea în practică a unui sistem eficient de alarmare.

„Ceea ce va fi o prioritate, începând cu ziua de astăzi, să stabilim un sistem de alarmare funcțional. Este o idee, m-am sfătuit și azi-noapte cu specialiștii, ca, prin intermediul intermediul rețelelor de telefonie mobilă, toți cei aflați în zonele unde există pericol să se petreacă aceste fenomene extreme să primească o avertizare pe telefon și aici va trebui să lucrăm cu ISU și cu operatorii de telefonie mobilă. De asemenea, rolul radioului public este, după părerea mea, esențial în acest sens”, a declarat șeful Guvernului.

Tudose a mers luni după-amiază în zonele din vestul țării afectate de fenomenele meteorologice extreme, unde a avut discuții cu reprezentanții autorităților locale și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în scopul evaluării situației din teren și identificării celor mai rapide măsuri de intervenție și de sprijin pentru persoanele și comunitățile afectate.

Tudose: Mobilizarea a fost exemplară după furtuna de duminică seara, cu excepția celor de la Enel

El s-a arătat nemulțumit la Timișoara de modul în care echipele companiei de electricitate Enel au reacționat în ceea ce privește restabilirea alimentării cu energie a localităților afectate de furtuna de duminică seara, arătând că peste 150 de localități nu aveau curent în județul Timiș.

Pe de altă parte, primul ministru a apreciat că structurile ministerelor de Interne, Apărării, cele din sistemul de sănătate s-au mobilizat „exemplar” în gestionarea situației apărute după fenomenele meteo extreme.

„Prima concluzie: mobilizare exemplară la nivel de structuri ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Apărării Naționale, ale sistemului de sănătate din Timiș. Din păcate, așa cum știți, au fost cinci decese. Mesajul — foarte bun pentru toată lumea, cu o singură excepție: cei de la Enel, îngrozitori. Nu se poate așa ceva. Și astăzi încercau să explice că ei fac tot ce pot și că muncesc, dar că mai durează câteva zile. Nu se poate așa”, a spus premierul.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio