Info Trafic

Accident cu 7 morți, între care 2 copii, în judeţul Bacău. Este cel mai grav accident rutier din ultimii doi ani în România

7 persoane au murit și cel puțin 5 sunt rănite în urma unui accident grav produs pe DN2/E85 între Adjud și Bacău. O mașină s-a ciocnit de un microbuz. A fost activat planul roșu de intervenție. Potrivit ISU Bacău, printre cei decedați sunt și doi copii.

În autoturism se aflau 5 persoane – 2 adulţi şi 3 minori, iar în microbuz 7 persoane adulte. Circulația în zonă este blocată, a precizat prefectul județului Bacău, Leonard Bulai. 

Publicitate

„În acest moment sunt 7 decedați din păcate și 5 răniți. Printre decedați sunt 2 minori și un adult din autoturismul cu care s-a ciocnit microbuzul și patru adulți din microbuz. Iar printre răniți sunt și doi minori și care sunt deja la spital și așteptăm evaluare. Au fost trimise echipe din 3 județe, plus elicopterul care a plecat de la Iași. În principal în județul Bacău au fost transportate victimele. Au fost persoane sub resuscitare, așa este. Poliția va face partea ei de investigație. Colegii de la poliție vor comunica ce s-a întâmplat acolo”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat.

Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bacău, susține că unele dintre cele cinci victime aduse se află în stare gravă: „Sunt foarte grav unii dintre ei, sunt sub investigații: radiologice, la computer tomograf. Au fost aduși la noi cinci pacienți, trei adulți și doi minori, asta e tot ce vă pot spune la momentul de față. Au fost aduși conștienți, dar multe pot interveni”, a declarat Romaneț.

Potrivit IGSU, la faţa locului salvatorii de la nivelul judeţului Bacău intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospeciala de stingere, 5 ambulanţe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 6 ambulanţe ale serviciului judeţean de ambulanţă.

În sprijin au fost alocate 1 autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU Galaţi, iar de la ISU Vrancea 1 autospecială de descarcerare grea, 1 autospecială de stingere şi 1 ambulanţă SMURD.

De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD.

Publicitate
Publicitate
banner we radio