
Victorie pentru Sepsi OSK în primul meci oficial din 2018. Rezumat VIDEO şi clasament
Sepsi OSK a câştigat vineri seară primul meci oficial din acest an. Echipa din Sfântu Gheorghe, care joacă la Ploieşti cel puţin primele două meciuri de „acasă” din acest an, a arătat în meciul cu Poli Timişoara că transferurile făcute în această iarnă au fost unele inspirate. Echipa a arătat mult mai bine decât în 2017, iar fanii pot spera că echipa lor favorită va rămâne în Liga 1.
Golul victoriei a fost marcat de Hadnagy Attila în min. 87 printr-un şut superb din voleu din unghi, din careul advers, după o deviere cu capul a lui Benjamin Kuku.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a primit la Ploieşti, pe „Ilie Oană”, vizita celor de la ACS Poli Timişoara, în primul meci al anului din Liga 1. Cu 12 jucători noi la echipă, Sepsi OSK încearcă salvarea de la retrogradare.
„Ne dorim foarte mult să câștigăm acest joc… cu toate că nu va fi așa de ușor. Poli Timișoara este o echipă bună, care are în componența sa jucători valoroși, cu experiență mare, dar vom face tot ce depinde de noi să câștigăm acest joc”, declara înaintea meciului Eugen Neagoe, antrenorul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Până acum, cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, în turul acestui campionat. Au terminat la egalitate atunci, scor 0-0, într-un joc dominat de bănățeni. Meciul a fost unul dur, în care arbitrul central George Găman au acordat nu mai puțin de opt cartonașe galbene.
Echipele de start:
Sepsi: Rîmniceanu – Dalmau, Viera, Obsivac, Sato – Ghinga, Gorrin – Oliveira, Fulop, Hamed – Kuku
Rezerve: Niczuly, I. Ursu, Burlacu, Hadnagy, Chiriță, P. Petre, Dima
Antrenor: Eugen Neagoe
ACS Poli Timișoara: Curileac – Străuț, Khubutia, Melinte, Șeroni – Artean, Vașvari – Ciucur, Enescu, Bîrnoi – Drăghici
Rezerve: Straton, Bocșan, Neagu, Zaluschi, Doman, Popovici, Velcotă.
Antrenor: Ionuţ Popa
Arbitri: Călin Iulian (Ştefăneşti) – Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel). Rezervă: Marcu Florin Mihai (Oradea).
https://www.youtube.com/watch?v=os55cBYDvHs
Desfăşurarea meciului conform digisport.ro şi gsp.ro:
1’ A început meciul. Partida se joacă la Ploieşti.
4’ Ofsaid la Daisuke Sato (Sepsi OSK).
6’ Benjamin Kuku încearcă să şuteze de la distanţă, dar mingea trece mult peste poartă.
9’ Gazdele atacă mai mult şi încearcă să-şi impună jocul, dar defensiva timişoreană nu se clatină.
12’ Sebastian Ghinga (Sepsi OSK) șutează, dar lovitura e blocată de un apărător.
13’ Echipa lui Ionuţ Popa se află în atac. Şutează Bîrnoi, dar mingea îl loveşte pe Drăghici. Atacantul se afla în poziţie afară din joc.
17’ Rîmniceanu luftează şi le oferă timişorenilor o lovitură de la colţ, dar adversarii nu profită.
20’ Cea mai mare ocazie de până acum! Filipe Oliveira (Sepsi OSK) interceptează o minge la marginea careului advers, șutează pe poartă, dar portarul respinge în corner.
22’ Lovitură liberă executată periculos. Melinte încearcă să reia spre poartă, dar nu reuseşte să lovească mingea.
32’ Oaspeţii greşesc şi mingea ajunge la Fulop care trage slab. Curileac reţine fără emoţii.
38′ Ocazie mare a jucătorilor de la Sepsi după un contraatac rapid pornit din propriul careu. Oliveira centrează în viteză, dar Hamed nu reuşeşte să trimită mingea în poartă din interiorul careului.
44’ O nouă ocazie pentru Sepsi OSK. Șutează Yasin Hamed, dar nu nimerește poarta.
45’+1 Arbitrul fluieră finalul primei reprize. Egalitate la Ploieşti, între Sepsi OSK şi Poli Timişoara, scor 0–0.
https://www.youtube.com/watch?v=UR16H-q7rMw
46’ Începe repriza a doua. Antrenorii nu au efectuat nicio schimbare
47’ Benjamin Kuku intră periculos în careu, dar se află în unghi. Atacantul gazdelor trage la poartă, dar mingea a fost respinsă de Curileac.
49’ Cartonaş galben primit de Drăghici după o intrare tare la Sato.
51’ Centrare Ciucur, Rîmniceanu iese greşit şi ezită. Bîrnoi este surpins şi nu trimite mingea în poartă. Până la urmă, Rîmniceanu rezolvă situaţia după câteva clipe de emoţie.
52’ Prima schimbare la Sepsi OSK. Patrick Petre intră în locul lui Yasin Hamed.
55’ Gazdele sunt în continuare în ofensivă. După o fază prelungită de atac, Viera trimite spre poartă din careul de 6 metri. Curileac este atent şi respinge.
58’ Filipe de Oliveira este ca un ghimpe pe partea dreaptă. Portughezul driblează frumos, centrează în careu, dar Kuku trimite cu capul peste poartă.
66’ Ousmane Viera, de la gazde, vede cartonașul galben după ce l-a faultat pe Şeroni.
69’ A doua schimbare la gazde: Alex Gorrin e înlocuit de Atilla Hadnagy.
70’ Alexandru Neagu îl înlocuiește pe Alin Şeroni, care nu mai poate continua.
75’ Cartonaş galben pentru Filipe de Oliveira după un duel cu Melinte. „Nu a fost nici măcar fault, arbitrul Iulian Călin s-a grăbit”, susţine comentatorul partidei.
87’ GOOOOL Sepsi. Kuku deviază frumos cu capul şi Hadnagy înscrie cu un şut superb. Este primul gol marcat în 2018 în Liga 1 într-un meci oficial.
89’ Lovitură liberă pentru Sepsi. Fulop trimite mult peste poartă
90’+2 Final de meci. Sepsi OSK câştigă cu 1-o primul meci oficial din 2018!