Ştiri locale

Un viol și 19 cazuri de minori abuzați sau neglijați de familii, în atenția DGASPC Covasna

Bătaia nu este ruptă din Rai, cu toate acestea, anual mii de copii sunt abuzați fizic, emoțional și sexual în toată țara, iar cei care le provoacă suferința sunt de cele mai multe ori chiar membrii familiei, persoanele care ar trebui să le ofere siguranță și protecție.

De la începutul acestui an, în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGAPC) Covasna au intrat 19 copii care au fost abuzați sau maltratați de propriile familii, și din păcate acestea sunt doar cazurile raportate, pentru că majoritatea poveștilor rămân în spatele ușilor închise.

Publicitate

În unele cazuri, șansa copiilor abuzați este ca o rudă, un vecin, sau un cadru didactic să observe semnele abuzului și să anunțe autoritățile competente. Potrivit conducerii DGASPC Covasna, printre instituțiile care au sesizat astfel de cazuri în acest an se numără primării, Jandarmeria și Poliția, instanțele de judecată, sau chiar alte DGASPC-uri, însă printre reclamanți se numără și rude ale minorilor abuzați sau chiar persoane care au făcut sesizări anonime.

„În acest an am primit 19 cazuri de copii abuzați sau neglijați în familiile lor. Dintre aceste cazuri, trei au fost sesizate de Poliție, două de primării, trei de rude, trei sesizări anonime, opt de alte instituții (jandarmerie, instanță, alt DGASPC). Nu am avut sesizări din partea cadrelor didactice sau a școlilor”, ne-a transmis conducerea DGASPC Covasna.

Potrivit sursei citate, de la începutul acestui an, în atenția specialiștilor DGASPC Covasna a intrat și cazul unei fete în vârstă de 15 ani, care a fost violată, fapta petrecându-se în mediul urban.

Pentru protejarea minorei, reprezentanții instituției nu au putut oferi mai multe detalii cu privire la acest caz.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio