Ştiri locale

Tarifele la apă şi canalizare cresc cu peste 40% în Sfântu Gheorghe şi alte localităţi din judeţul Covasna

Tarifele la apă şi canalizare vor fi majorate, începând de luna viitoare, cu peste 40% în mai multe oraşe şi comune din judeţul Covasna unde operează Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe, pe fondul scumpirii energiei electrice, creşterii inflaţiei şi costurilor de exploatare.

Directorul societăţii, Kozsokar Attila a declarat marţi, că noile preţuri au fost avizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUACOV, precum şi de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi cuprind atât rata inflaţiei, cât şi o cotă de dezvoltare a infrastructurii de 35 de bani pe metrul cub, care va permite acumularea sumei de 3,3 milioane de lei pe an pentru investiţii.

Publicitate

Potrivit acestuia, majorarea tarifelor a fost inevitabilă, întrucât preţul energiei electrice s-a triplat, inflaţia a depăşit 10% în luna martie, iar, conform noii scheme de tarifare, de la 1 mai un metru cub de apă va costa 6,66 lei cu TVA, iar un metru cub de apă uzată 4,68 lei cu TVA inclus.

“În şedinţa AQUACOV din data de 11 aprilie a fost aprobat mecanismul de tarifare, apoi am trimis documentaţia la ANRSC, de unde am primit avizul într-un timp record, în numai două zile. Practic, apa şi canalizarea vor costa 11,34 lei metrul cub cu TVA. Deci, este acum o certitudine că tarifele vor creşte cu aproape 42%, iar majorarea se va aplica începând cu data de 1 mai (…) Suntem nevoiţi să ridicăm preţurile din cauza creşterii enorme a tarifelor la energia electrică. La noi au crescut cu 200%, practic s-a scumpit de trei ori şi trebuie cumva acoperită suma. Noile tarife conţin şi o cotă de dezvoltare, care ne va permite să facem investiţii în toate localităţile pe care le gestionăm, în întreţinerea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, a staţiilor de tratare, pompare şi epurare. După calculele noastre într-un an de zile se vor strânge 3,3 milioane de lei pentru investiţii”, a declarat directorul societăţii.

Gospodăria Comunală S.A.operează pe baza contractului de delegare de gestiune încheiat în 2009 cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUACOV în 4 oraşe şi 15 comune în care trăiesc peste 100.000 de locuitori, adică în aproape jumătate din judeţ, respectiv în Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna. Întorsura Buzăului, Ghidfalău, Cătălina, Bodoc, Ozun, Sânzieni, Barcani, Ilieni, Sita Buzăului, Arcuş, Brateş, Pachia, Telechia, Ghelinţa şi Valea Crişului.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio