Ştiri locale

Steagul Ungariei și “Trianon 1920”, vopsite pe statuia lui Mihai Viteazu din Sfântu Gheorghe

Grupul statuar din Piața Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost vandalizat de persoane necunoscute, care au vopsit pe partea din spate a soclului un drapel al Ungariei și mesajul „Trianon 1920”.

Descoperirea a fost făcută sâmbătă după-masa. Subprefectul județului Covasna, Cosmin Boricean a precizat că Poliția face cercetări pentru a descoperi făptașul sau făptașii.  

Publicitate

„În cursul zilei de azi am fost informat, nu știu exact când s-a întâmplat, dar Poliția județului face cercetări în cauză”, ne-a spus subprefectul Cosmin Boricean.

„Sunt foarte, foarte supărat! Nu putem să acceptăm așa ceva în județul Covasna”

Prefectul județului Covasna, Ráduly István, s-a declarat dezamăgit de gest pe care l-a numit „reprobabil”, subliniind că astfel de fapte nu vor fi tolerate în județul Covasna. Acesta a precizat că a solicitat Poliției să verifice toate camerele de supraveghere instalate în zonă pentru ca făptașul să fie prins cât mai curând.   

„Este o faptă reprobabilă care nu are ce căuta nici în Sfântu Gheorghe, nici în județul Covasna. Am cerut și înainte de data de 4 iunie ca fiecare parte să se abțină de la acte sau provocări care ar putea perturba pacea socială. Sunt foarte, foarte supărat! Aseară (…) m-am bucurat că am putut sărbători, sau comemora în cazul comunității maghiare, fără să avem provocări, și iată ce s-a întâmplat azi-noapte. Am vorbit cu domnul inspector-șef al IPJ Covasna, l-am rugat să fie verificate toate camerele video de la magazinele din jur ca să fie găsit cât mai repede făptașul. Nu putem să acceptăm așa ceva în județul Covasna de nicio parte. Nu pot să spun că a făcut un maghiar sau un român, nu știu cine a făcut, dar să îi fie rușine! Asta nu înseamnă pace socială! Eram chiar bucuros că a fost totul în regulă și acum apare așa ceva. Sunt unele persoane care vor să avem scandal? La ce ne ajută? Sunt convins că Poliția va găsi făptașul sau făptașii. Noi nu trebuie să acceptăm așa ceva, nu avem nevoie nici de paie și nici de scântei aici”, ne-a spus prefectul județului, Ráduly István.

Dosar penal pentru distrugere

Între timp, reprezentanții IPJ Covasna au transmis că în cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere, iar cercetările sunt continuate pentru descoperirea persoanelor care au vandalizat soclul statuii din Piața Mihai Viteazul.

„La  data de 5 iunie 2021, în jurul orei  18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați cu privire la faptul că grupul statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe prezintă elemente vopsite și mai multe inscripții. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că partea din spate a soclului statuii este vopsită și inscripționată. Totodată, stâlpii ce înconjoară statuia au fost vopsiți, iar mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului lipsesc. Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

Peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat, vineri după-amiază, la Sfântu Gheorghe, împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Liderii comunităţii maghiare au afirmat că ziua de 4 iunie 1920 a marcat una dintre cele mai mari „tragedii” din istoria naţiunii maghiare.

Tot vineri, la aproximativ o oră şi jumătate după încheierea manifestării, mai multe asociaţii civile româneşti au sărbătorit, la statuia din Piața „Mihai Viteazul” aniversarea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Calea Neamului” din Braşov, cu aprobarea autorităţilor locale, luând parte aproximativ 200 de persoane din judeţ şi din ţară.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate