Startup in Employment – șomajul combătut prin creativitate
În perioada 1-10 decembrie tineri din zece țări vor participa la Sfântu Gheorghe la un curs non-formal de educație implementat de Asociația StartUp Covasna, prin intermediul programului Erasmus+ Youth Exchange. Proiectul este găzduit de StartUp Hub – Centrul pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Educația Adulților și Formării Profesionale.
Scopul general al proiectului Startup in Employment este de a atrage atenția grupului de vârstă 13-30 de ani asupra oportunităților de perfecționare și dobândirea de cunoștințe, precum și să evidențieze rolul important pe care acest grup de vârstă îl joacă în modelarea lumii și în schimbarea ei.
După cum a subliniat managerul de proiect Norbert Béres, unul dintre obiectivele proiectului este de a îmbunătăți abilitățile participanților în vederea unei integrări mai facile pentru piața muncii din țările lor de origine. De asemenea, participanții primesc o perspectivă asupra locului imaginației și creativității în viața de afaceri și cea socială.
Tinerii, deși dispun de abilități, au nevoie de ajutor pentru a se dezvolta, să înțeleagă că experimentând în domenii precum povestirea, black-poetry, teatrul de improvizație, realizarea de filme, jocul de rol, lucrul în grup, ei poate câștiga experiențe utile. Totodată prin interacțiunea cu persoane provenind din alte țări, alte medii culturale, sociale și participarea comună la procese de învățare bazată de impresii, experiențe directe dobândesc cunoștințe care le lărgesc orizontul, și oferă șanse de integrare, afirmare accentuate. Proiectul Startup in Employment le oferă acces participanții în această lume, iar cunoștințele și experiențele dobândite le pot folosi cu succes pentru a-și îmbunătăți atât propria carieră, cât și situația comunității lor. Proiectul este implementat cu parteneri din Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Ungaria, Cipru, Malta, Estonia, Bulgaria și Slovacia – a punctat managerul de proiect.
După cum sugerează și numele programului, obiectivul pe termen mai lung este de a mări șansele de integrare a tinerilor pe piața muncii și, prin urmare, de a contribui la reducerea șomajului pentru această generație. Pentru a lupta împotriva șomajului, organizatorii proiectului consideră ca fiind extrem de importantă dezvoltarea competențelor cheie ale tinerilor, care include, pe lângă cunoștințe, cunoașterea atitudinilor, precum și întărirea deprinderilor și abilităților. În plus, dezvoltarea creativității și a abilităților antreprenoriale joacă, de asemenea, un rol important, deoarece întărirea independenței și prosperității individuale – chiar și prin crearea și funcționarea unei afaceri – este unul dintre obiectivele urmărite de program.
Proiectul își propune în primul rând să ofere asistență tinerilor care provin din medii defavorizate (membri ai minorităților etnice sau alte, trăiesc în condiții financiare dificile, membri ai unor comunităților marginalizate, imigranți), prin urmare oportunitățile acestora de a se afirma și de a dobândi cunoștințe. sunt mult mai limitate, și nu au posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile fără suport adecvat. În cazul lor, este extrem de important ca programul să le ofere oportunitatea de autocunoaștere, de a-și identifica punctele forte și punctele slabe, de a afla despre posibilitățile de dezvoltare ale abilităților lor, de a obține o imagine mai detaliată a vieții de afaceri și a societății.
Startup in Employment completează, de asemenea, un gol, deoarece oferă o alternativă specifică și eficientă la metodele utilizate în general în educația publică în țările participante. Educația formală continuă să se concentreze pe transferul de cunoștințe teoretice, se bazează pe modele obligatorii de comportament și atitudine, și prin forțarea cunoștințelor teoretice împiedică dezvoltarea creativității. Una dintre consecințele acestui fapt este că multora dintre tinerii care absolvă învățământul obligatoriu se lovesc de dificultăți în integrarea pe piața muncii, ori dezvoltarea unei cariere, chiar prin antreprenoriat. Prin intermediul proiectului, participanții au posibilitatea de a dezvolta aceste abilități fine – creativitate, modele comportamentale, interpretarea specifică și implementarea ideilor. Caracterul specific al instruirii non-formale oferite prin intermediul proiectului reiese și din faptul că cunoștințele dobândite la final se materializează într-o poveste, respectiv o „carte de povești” (o broșură), ce înglobează cele mai importante concluzii, efecte, rezultate ale programului.
Paralel cu pregătirea non-formală proiectul se axează și pe analizarea posibilităților pe termen mediu și lung. Așadar strategiile care vizează reducerea șomajului, analize situaționale, cunoașterea și evaluarea exemplelor pozitive și negative ale diferitelor țări participante se numără printre subiectele prelucrate.
Între 11 și 13 octombrie la Sfântu Gheorghe, în incinta StarUp Hub a avut loc întâlnirea preliminară a partenerilor proiectului. „Din cele discutate a rezultat clar, că există diferențe uriașe între diferitele țări privind nivelul de ocupare a forței de muncă tinere. În cazul Greciei, de exemplu, rata șomajului în rândul tinerilor este în jur de 55 la sută, dar nici în alte state din sudul Europei situația nu este cu mult mai bună. Una dintre consecințele acesteia este că tinerii încearcă să se afirme în străinătate, aleg calea exodului. Programele Erasmus+ Youth Exchange sunt de mare ajutor, deoarece cresc șansele ca tinerii participanți să folosească cunoștințele astfel dobândite pentru a se afirma acasă, și să-și folosească experiența pentru a-i ajuta pe alții din grupa lor de vârstă” – a declarat Pablo Andrés Pandolfi, reprezentant al asociației HYP Learning din Grecia, unul din partenerii StartUp Covasna, în implementarea proiectului.
Biroul de presă al StartUp Hub