Ştiri locale

Șeful secției de Oncologie a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe: „Întâlnim tot mai des pacienți cu stadii foarte avansate de cancer. Contribuie, probabil, și lipsa educației medicale”

Șeful secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, dr. Hajdu Adrian, a făcut apel la pacienții din județ să se prezinte la consultații imediat ce observă orice modificare a stării de sănătate.

Medicul specialist oncolog trage un semnal de alarmă și spune că în ultima perioadă tot mai multe persoane ajung la Spital cu forme de cancer în stadii foarte avansate, când opțiunile terapeutice sunt limitate ca eficiență față de stadiile incipiente.

Publicitate

Acesta este de părere că de vină este și lipsa educației medicale în rândul pacienților din România.

„Rugămintea mea față de pacienți este ca, de îndată ce observă orice modificare asupra stării de sănătate, să se prezinte pentru investigații la medicul de familie. Aduc în discuție această temă deoarece în ultima perioadă întâlnim din ce în ce mai mulți pacienți care se prezintă într-un stadiu foarte avansat al bolii, motiv pentru care opțiunile terapeutice sunt limitate ca număr și eficiență, stadiile III și IV având un prognostic net inferior față de stadiile incipiente. La acest capitol contribuie, probabil, lipsa educației medicale din țara noastră, dar această lipsă are un efect devastator, atât asupra sistemului sanitar, dar mai ales asupra pacientului”, a explicat medicul.

Șeful secției de Oncologie îi sfătuiește pe pacienții care aleg să solicite opinia mai multor specialiști în domeniu să aleagă într-un timp cât mai scurt un medic curant de încredere, cu care să poată colabora cât mai facil în vederea acordării îngrijirilor medicale de înaltă calitate.

„Vă rog frumos să țineți cont că deși uneori suntem copleșiți de numărul mare de cazuri, întotdeauna suntem aici pentru a vă oferi cele mai bune servicii medicale. Aici vreau să subliniez faptul că toate deciziile terapeutice sunt luate în baza ghidurilor oncologice internaționale, a deciziei Comisiei multidisciplinare din cadrul Spitalului, și dispunem de aceleași tratamente inovative ca și centrele universitare, excepție făcând moleculele din studiile clinice. Binele pacientului este o prioritate pentru noi”, subliniază medicul.

Potrivit acestuia, o problemă majoră este și lipsa informării corecte a pacienților de către medicii specialiști, care eșuează de cele mai multe ori în a le explica pe înțeles pacienților ce implicări poate avea diagnosticul și tratamentul oncologic.

„Sunt foarte multe situații în care pacientul și aparținătorii lui au dificultăți în a accepta și înțelege diagnosticul comunicat de medicul oncolog. Acest lucru se întâmplă pentru că până în acel moment în care pacientul se află în fața oncologului lui nu i se explică faptul că are o patologie oncologică, ce înseamnă acea patologie, și ce implicări are asupra stării lui de sănătate și asupra vieții. Pe această cale îi rog pe colegii mei să vină în ajutorul pacienților prin a le oferi informații concrete despre patologia oncologică. Atât în Uniunea Europeană, cât și în România, pacienții au dreptul să fie informați corect și complet legat de diagnosticul lor, încă de la stabilirea acestora” a mai spus dr. Hajdu Adrian.

Acesta precizează că în cazul pacienților care au dureri, medicii de familie pot iniția, fără acordul specialiștilor oncologi, tratamente cu analgezice ușoare sau preparate morfinice.

De la începutul anului și până la finalul lunii octombrie, la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe s-au realizat peste 1.300 de terapii oncologice și a aproximativ 2.700 de consultații în Policlinică.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio