Ştiri

Recenzarea s-a încheiat. Peste 18 milioane de persoane s-au înregistrat, dintre care 196.824 în judeţul Covasna

Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). În judeţul Covasna au fost recenzate 196.824 de persoane, adică 99,5% din totalul estimat de INS.

“Pe 31 iulie 2022 a fost finalizată ultima etapă de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reşedinţă obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât şi prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane)”, precizează INS în comunicatul referitor la încheierea recenzării pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021.

Publicitate

Conform sursei citate, după încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din OUG nr 19/2020, “se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4)”.

Metodologia de imputare statistică ce se va aplica pentru recensământ a fost aprobată în iulie 2021, de către Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (CCRPL2021).

Primele rezultate ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete şi finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

INS precizează că RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al 13-lea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

“Întregul proces al colectării datelor s-a desfăşurat cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei depline a informaţiilor. Institutul Naţional de Statistică mulţumeşte populaţiei României care a participat în număr foarte mare la procesul de recenzare. Această acţiune s-a desfăşurat în condiţii optime cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) care a oferit suportul tehnic şi operaţional. Recensământul s-a bucurat şi de sprijinul activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precum şi de cel al primăriilor”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte situaţia recenzării la RPL2021 şi distribuţia pe judeţe după localitatea unde a fost desfăşurat interviul, în Alba au fost înregistrate 313.450 de persoane (99%), în Arad – 393.231 de persoane (96,2%), în Argeş – 558.427 de persoane (99,5%), Bacău – 562.687 (99,4%), Bihor – 539.171 (97,4%), Bistriţa-Năsăud – 292.591 (106,8%), Botoşani – 387.247 (105,9%), Brăila – 261.441 (95,3%), Braşov – 515.654 (93,2%), Buzău – 393.043 (99,3%), Călăraşi – 278.650 (102,2%), Caraş-Severin – 238.935 (91,6%), Cluj – 662.098 (93,2%), Constanţa – 617.091 (93,1%), Covasna – 196.824 (99,5%), Dâmboviţa – 475.594 (99,5%), Dolj – 570.541 (93,7%).

Totodată, în Galaţi au fost înregistrate 464.149 de persoane (94,8%), în Giurgiu – 252.006 de persoane (99%), în Gorj – 306.872 (101%), Harghita – 285.159 (96,3%), Hunedoara – 351.727 (96,1%), Ialomiţa – 238.812 (96,9%), Iaşi – 710.945 (89,4), Ilfov – 487.214 (92,7%), Maramureş – 437.925 (97,2%), Mehedinţi – 219.956 (95,1%), Mureş – 492.228 (94%), Neamţ – 427.920 (100,7%), Olt – 382.727 (101,3%), Prahova 658.507 (95,1%), Sălaj – 208.439 (100,8%), Satu-Mare – 317.496 (97,5%), Sibiu – 368.221 (92,1%), Suceava – 614.157 (99,6%), Teleorman – 318.896 (101,4%), Timiş – 591.154 (83,5%), Tulcea – 179.996 (97%), Vâlcea – 335.884 (98,2%), Vaslui – 354.557 (98,7%), Vrancea – 337.324 (109%), Municipiul Bucureşti – 1.549.514 (85,2%).

Publicitate
banner we radio