
Preşedintele CJ Braşov: Din 15 iunie 2023 se va zbura de pe Aeroportul de la Ghimbav
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avansat termenul de 15 iunie pentru punerea în funcțiune a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav. Afirmația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Nova TV. „15 iunie 2023 este data la care se va zbura de la Brașov si vom avea curse către toate hub-urile importante din Europa”, a spus Veștea. „Infrastructura aeroportului este finalizată. E primul aeroport pe care îl fac, am greșit dând termene, dar am mers pe spusele specialiștilor”, a mai precizat acesta.
Reamintim că administrația județeană din Braşov anunțase anterior că „aeroportul va fi funcțional de la 1 noiembrie 2022”, dar fără efectuarea de zboruri. Apoi termenul a fost amânat pentru primăvara anului viitor, iar acum șeful CJ Brașov avansează un nou termen.
Până la primul zbor, se va lucra la completarea organigramei, urmând să fie disponibile, în prima fază, 70 de locuri de muncă. Potrivit directorului AIB, Alexandru Anghel, angajările se vor face în trei perioade, interviurile urmând să înceapă în scurt timp.
„Avem un draft de organigramă. Mai facem verificări să fim siguri că structura propusă îndeplineşte nevoile din aeroport. Am dimensionat organigrama la o structură de maximum 70 de persoane. Ne dorim o structură suplă şi să o mai completăm acolo unde este cazul pe măsură ce se va dezvolta activitatea. Organigrama a fosr gândită pentru un program de 12 ore, dar dacă din discuţiile cu operatorii aerieni va fi nevoie de un program de 24 de ore se va suplimenta corespunzător. Din punct de vedere al atribuţiilor, am identificat patru zone mari, administrativă, economică, operaţional-tehnic şi securitate”, a declarat pentru www.mytex.ro Alexandru Anghel.
„Nu avem o dată precisă când vor începe interviurile. Trebuie să avem fişele de post facute în momentul în care vom da anunţul. Lucrăm şi încercăm să dăm drumul cât mai repede. Ne dorim ca structura să fie completă foarte aproape de data când vom începe activitatea”, a adăugat directorul AIB.