Ştiri locale

Polițista Cristiana Danci din județul Covasna, locul 3 la „Women Rally – Bosch Car Service”

Cristiana Danci, polițista în vârstă de 30 de ani din județul Covasna care s-a înscris la Campionatul Național „Women Rally – Bosch Car Service 2022” din Timișoara, a urcat pe podium sâmbătă seara, după ce a obținut locul 3 la Clasa 1 (autoturisme cu cilindreea nominală de până la 1.600 cmc).

Competiția s-a întins pe două zile (vineri și sâmbătă), Cristiana fiind una dintre cele aproape 50 de participante din 16 județe ale țării care s-au aliniat la start. În funcție de capacitatea motorului și de modificările aduse mașinii, concurentele s-au întrecut în viteză la clasele 1, 2 și 3 dedicate autoturismelor de stradă cu motor tehnic, fără modificări; clasa 4 dedicată mașinilor electrice, și clasa 5 pentru mașini modificate și posesoare de licență FRAS.

Publicitate

Pe un traseu special amenajat în parcarea Shopping City Timișoara, organizatorii le-au pregătit tinerelor atât viraje de viteză, cât și ace de păr unde acestea și-au putut demonstra agilitatea la volan. Concursul a avut două manșe, iar startul a fost luat în ordinea înscrierilor, participantele fiind cronometrate la sutimi de secundă.

Vremea ploioasă a pus la încercare și mai mult abilitățile doamnelor și domnișoarelor în arta pilotajului, iar concursul nu a decurs fără incidente. Sâmbătă, în manșa a doua, într-una dintre curbele ac de păr, numărul 36 din concurs, o concurentă din Ilfov cu experiență în participarea la astfel de competiții, a ieșit în decor fiind nevoită să abandoneze după ce și-a avariat mașina – un Renault Megane înscris la clasa 5.

Cristiana Danci a participat cu un Seat Leon din 2010 cu motor de 1.4 benzină, fiind înscrisă în competiție la clasa 1. În prima manșă, tânăra polițistă (nr. 2 în concurs) a realizat proba într-un timp de 1:04:34, iar în a doua manșă a obținut 1:03:69, rezultatul final clasând-o pe locul 3 la clasa din care face parte, și în top 10 în clasamentul general.

„Mulțumesc tuturor este prea puțin spus, însă este din suflet! Locul 3, clasa 1; în top 10 la general. Am avut un weekend excelent alături de prieteni și ne-am distrat supeeeer bine la Women Rally”, a scris Cristiana într-o postare pe Facebook.

Concursul a fost transmis live și poate fi urmărit AICI

Campionatul Național „Women Rally – Bosch Car Service”, ajuns în acest an la a V-a ediție, susține și celebrează pasiunea doamnelor și domnișoarelor pentru mașini, viteză și competiție, orice posesoare de permis de conducere cu minimum doi ani vechime putând să se înscrie cu mașina personală.

Competiția, care se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susține și persoanele aflate în nevoie.

(Ioana Ardeleanu)

 

Publicitate
banner we radio