Ştiri locale

Pacienții Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe vor beneficia de consultații radiologice de înaltă calitate

Pacienții care vor trece pragul Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe vor beneficia de investigații medicale de înaltă calitate, grație unei investiții majore făcută de conducerea unității medicale în cursul anului 2019, pentru digitalizarea mai multor secții.

Secții precum Ginecologia, Internele, Endocrinologia, Gastroenterologia, Terapia Intensivă, sau Pediatria au fost dotate cu ecografe de ultimă generație, însă au fost achiziționate și alte sisteme radiologice digitale, aparate performante pentru realizarea analizelor medicale, un mamograf pentru depistarea cancerului la sân încă din faza incipientă, dar și un Computer Tomograf ultraperformant pentru secția TBC.

Publicitate

Săptămâna trecută, o echipă de inspectori din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a efectuat verificări pentru a se asigura că aparatura pentru diagnosticare radiologică întrunește toate condițiile pentru a putea fi utilizată în siguranță, astfel că, cel mai probabil, în câteva zile Spitalul va primi autorizațiile necesare pentru punerea în funcțiune a aparaturii.

„Am început procedura de autorizare în cursul anului trecut, iar săptămâna trecută a avut loc ultimul pas în această privință, a fost vizita inspectorilor de control care au verificat funcționarea în siguranță a acestor aparate. Nu s-au găsit nereguli care să ne indice că nu vom primi autorizațiile de funcționare pentru aceste aparate în săptămânile următoare. Din acest punct de vedere, laboratorul paraclinic de imagistică medicală poate să sară acum mai multe trepte în față din punct de vedere calitativ, aparatele fiind de ultimă generație, digitale”, a declarat managerul unității medicale, András-Nagy Róbert, într-o conferință de presă.

La finalul anului 2019, acesta preciza că investiția s-a cifrat la aproximativ 12 milioane de lei, sumă destinată inițial reabilitării vechii clădiri a spitalului, însă modificările legislative de la vremea respectivă au dus la întârzierea începerii execuției proiectului, astfel că banii au fost redirecționați către achiziționarea de echipamente. 

Mare parte din sumă a fost alocată de Ministerul Sănătății, iar Consiliul Județean Covasna a contribuit cu alte aproximativ 2 milioane lei.

Dotarea secțiilor cu aparate medicale de ultimă generație reprezenta un vis mai vechi al șefului secţiei de Radiologie și Imagistică medicală, medicul primar radiolog Roșu Mátyás, care a explicat că noile echipamente vor ușura munca personalului medical.

„În 2019 am reușit să achiziționăm două aparate de radiologie clasică, digitalizate, pentru că până atunci nu am avut niciunul, iar de acum înainte nu vom mai folosi filmele pe suport celulozic, ci toate vor fi imagini digitale care se pot transfera foarte ușor pe un CD, un stick, sau chiar prin internet către orice clinică, sau unde dorește pacientul. Am achiziționat un mamograf – era un vis mai vechi de-al meu, este un aparat performant cu care vom putea decela mai ales tumorile la femei într-un stadiu incipient; dar și un aparat de radiologie pentru sala de operații, pentru chirurgia vasculară, și care este o bijuterie de aparat, iar prețul este pe măsură. Cu acesta se vor face intervenții pe arterele periferice și se vor putea monta stimulatoarele cardiace. Am mai achiziționat un aparat digital de radiologie pentru ambulatoriul TBC din centrul orașului, pentru că acolo era unul foarte vechi și era mai mult stricat, dar și mai multe ecografe de performanță mare, pentru mai multe secții ale spitalului: Ginecologie, ATI, nou-născuți. Ultimul aparat achiziționat este un Computer Tomograf de 128 de slice-uri”, a explicat șeful secției de Radiologie.

Potrivit acestuia, procesul de obținere a autorizațiilor se apropie de final, fiind deja obținută documentația pentru Computerul Tomograf, în vreme ce pentru mamograf și aparatura de radiologie clasică certificatele de înregistrare se vor obține separat, cel mai probabil în cel mult 10 zile.

Pacienții internați ar urma să beneficieze de serviciile acestor aparate noi fără probleme, mai spune conducerea Spitalului, iar în cazul pacienților care se prezintă în ambulatoriu, se caută soluții pentru crearea unor circuite separate, așa încât aceștia să nu interacționeze cu pacienții internați, suspecți sau diagnosticați cu Covid-19.  

Mai multe despre costuri și importanța acestor achiziții ne-a vorbit în cadrul unui interviu acordat la finalul anului 2019, medicul specialist radiolog Roşu Mátyás (detalii AICI)

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio