Ştiri locale

Medicii de familie atrag atenția: Elevii nu mai au nevoie de adeverința medicală „apt pentru sport”

Adeverința medicală care se elibera contra cost la începutul fiecărui an, pentru a dovedi că elevul poate să participe la orele de educație fizică, a fost eliminată anul trecut, printr-un ordin comun al Ministerelor Sănătății și Educației. Cu toate acestea, medicii de familie pot elibera în continuare scutiri parțiale sau totale în cazul elevilor care din motive de sănătate nu pot participa la orele de sport.

Articolul care abrogă Ordinul din 6 martie 2012 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 30 august anul trecut. Fragmentul de lege a fost publicat și pe pagina de Facebook a Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, și redistribuit de președinta Asociației Medicilor de Familie Covasna, dr. Lucia Sereș.

Publicitate

„Acționăm preventiv! Pentru ca în noul an şcolar să nu mai primim solicitări ale părinților sau unităților de învățământ pentru eliberarea adeverințelor pentru educație fizică, punem la dispoziția celor interesați un material informativ privind cadrul legislativ în vigoare. Adeverințele pentru educație fizică au fost eliminate de la începutul anului şcolar precedent! Ne bucurăm dacă ne ajutați să diseminăm această informaţie, pentru a ajunge la toţi părinții şi toate cadrele didactice de educație fizică”, transmit medicii de familie.

Contactată telefonic, președinta Asociației Medicilor de Familie Covasna a explicat că mulți părinți și profesori încă nu cunosc faptul că aceste adeverințe nu mai sunt necesare, iar solicitările deja au început să apară.

„La fiecare început de an era nebunie, venea fiecare elev, veneau buluc, o lună numai cu asta ne ocupam, și apoi spre sfârșitul semestrului iar, pentru că profesorii căutau adeverințele, nu le mi găseau, ori nu le-au predat, ori le-au pierdut și veneau iar să ceară, deci altă nebunie. Era un lucru absolut inutil, pentru că ce se face la școală nu e sport de performanță, deci copilul dacă nu se simte bine într-o zi, profesorul îl poate lăsa să stea pe bancă, sau să meargă la doctor, dar dacă nu au nimic și doar nu au chef să facă sport, nu e în regulă. Oricum, abrogarea a fost o măsură foarte bună, mai ales în pandemie, pentru că ne-a degrevat foarte mult, mai ales că trebuia evitat contactul și nu era momentul să vină buluc pentru niște hârtii care nu aveau niciun rost. Am făcut acest apel pentru că unii își mai amintesc că era nevoie de adeverință, unii profesori încă nu au procesat informația că nu mai trebuie adeverință și îi trimit pe copii să ceară, părinții știind de anii trecuți că e nevoie, deja din vară încep să ne ceară, așa că le amintim că nu mai este necesară”, ne-a explicat dr. Lucia Sereș.

În ceea ce privește adeverințele pentru scutirea de la orele de educație fizică, medicul spune că multe dintre acestea sunt solicitate deși elevii sunt perfect apți pentru a depune efort fizic, însă fie din lene, fie pentru ca notele de la sport să nu le afecteze media, preferă să ceară adeverință medicală.

„Am făcut acum câțiva ani un memoriu legat de educația fizică și de scutiri, pentru că părinții, pentru note, îi scuteau pe copii și dacă trebuia și dacă nu. Se întâmplă de foarte mulți ani. Mai nou, îi scutesc pentru că nu au copiii chef să facă sport, mai bine să butoneze telefoane mobile. Trebuie să îi facem pe copii să le placă mișcarea, să îi luăm de la telefon și calculator, pentru că e catastrofă, nu vor să se miște, le sunt deformate coloana, picioarele, îi doare spatele, amețesc de la cervicală, sunt grași, și așa mai departe”, a mai spus medicul.

Din 2012 și până anul trecut, prezența la orele de educație fizică a fost condiționată de prezentarea avizului medical „apt pentru sport”, așa încât cabinetele medicilor de familie erau asaltate la începutul anului școlar de elevi care aveau nevoie de aceste adeverințe. Cei care nu le putea prezenta, erau obligați să ocupe loc pe bancă. Anterior, aveau nevoie de adeverințe doar elevii care, din anumite motive, nu puteau face efort fizic.

Ministere Educației și Sănătății au decis și ca avizul epidemiologic de reintrare în colectivitate, pentru care părinții și elevii stăteau la cozi interminabile în fața cabinetelor medicilor de familie în fiecare început de an școlar, să nu mai fie solicitat după fiecare vacanță, ci doar la înscrierea copiilor în școli și grădinițe, sau la transferul acestora între unități de învățământ.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio