Ştiri locale

Managerul Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe după tragedia din Piatra Neamţ: „Noi ne-am luat toate măsurile de siguranţă care puteau fi luate”

Tragedia de la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamț, unde 10 pacienți au decedat şi alţi 7, printre care şi un medic, au suferit răni grave în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă seară, s-ar putea repeta oricând şi în alte judeţe din cauza infrastructurii tehnice vechi.

Mai mulți medici au vorbit despre starea depășită a sistemului sanitar românesc, care nu face față tehnic suprasolicitării, așa încât secțiile ATI care sunt ocupate de pacienții cu SARS-CoV-2 devin bombe cu ceas. Aparatele lucrează la capacitate maximă și nu sunt calibrate pentru debite atât de mari.

Publicitate

Însă nu este cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, care a trecut recent prin ample lucrări de modernizare şi reabilitare, fiind schimbate atât instalaţiile electrice cât şi aparatura medicală.

În plus, managerul unităţii medicale, András-Nagy Róbert, spune că se pune foarte mare accent atât pe instruirea personalului pentru evacuare, cât şi pe infrastructură, existând mijloace de avertizare şi stingere a incendiilor.

„De principiu nu ar trebui să fie o supraîncărcare a instalaţiilor electrice, având în vedere că noi am mutat secţia ATI non-COVID şi cea pentru bolnavii COVID pozitiv într-o zonă de Terapie Intensivă, adică cea pentru pacienţii negativi este la Cardiologie unde saloanele au fost pregătite potrivit proiectului de reabilitare pentru Terapie Intensivă. Secţia pentru bolnavii COVID este de Terapie Intensivă normală, deci la noi n-ar trebui să existe această problemă. Dacă ne putem trezi la Sfântu Gheorghe cu o tragedie de genul celei de la Piatra Neamţ… Din punctul nostru de vedere am făcut toate demersurile şi ne-am luat toate măsurile de siguranţă care puteau fi luate: avem sistem de semnalizare pentru incendiu, funcţional, verificat periodic potrivit cerinţelor legislative, avem stingătoare verificate. Deci punem foarte mare accent atât la instruirea personalului, cât şi la capacităţile de infrastructură. Instalaţiile şi aparatura au 5-6 ani, sunt toate noi”, ne-a explicat managerul Spitalului, András-Nagy Róbert.

Controale luni în spitalele din toată ţara, inclusiv la Sfântu Gheorghe

După tragedia de sâmbătă, autoritățile au anunțat controale în toate secțiile de terapie intensivă din ţară pentru verificarea instalațiilor, aparaturii medicale şi nivelului de instruire al medicilor și asistentelor în cazul unor situații de urgență.

Un astfel de control a avut loc şi la Sfântu Gheorghe, unde o echipă mixtă formată din specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, alături de un reprezentant al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) au făcut „verificări la sânge”, potrivit managerului unităţii medicale.

„Au fost în control, o echipă mixtă, au verificat şi pe secţie, la faţa locului, ne-au verificat la sânge şi sper să confirme ceea ce am spus şi eu. (…) La noi în secţii întotdeauna este prezent personal, iar saloanele nu sunt încuiate cu cheia. Pe timp de gardă este problemă cu personalul, pentru că este un singur medic împărţit între cele două secţii, dar este o problemă generală, cred, în toate spitalele. (…) Noi facem exerciţii de evacuare anual în toate secţiile, şi chiar sunt secţii unde de două ori pe an instruim angajaţii, dar este foarte greu să evacuezi la timp pacienţii dacă nu există personal suficient. Prevenţia, pe cât posibil, este principala”, ne-a mai spus managerul spitalului.

ISU Covasna: „Am găsit aceleaşi nereguli care se repetă de ani de zile”

Contactat telefonic, inspectorul șef al ISU Covasna, lt. col. Adrian Simtea, ne-a precizat că neregulile constatate sunt aceleași de ani de zile, însă o concluzie în urma controlului de luni va putea fi trasă abia după ce va fi întocmit un raport comun, care va fi transmis către Guvern.

„Încă nu putem să tragem concluziile, pentru că am fost în control şi noi, şi DSP-ul şi ISCIR-ul, asta înseamnă că va trebui să facem cumva un raport comun, care va fi trimis la Guvernul României. Sunt aceleaşi nereguli care se repetă de ani de zile”, ne-a spus inspectorul șef al ISU Covasna, fără să intre în detalii.

„Nu ştiu dacă există vreun spital pentru care să fie emisă autorizaţie de funcţionare ISU”

În ţară, controalele au scos la iveală faptul că mai toate spitalele funcţionează fără a avea autorizaţia de securitate la incendiu. Este şi cazul judeţului Vaslui, de exemplu, unde niciuna dintre unităţile medicale nu deţine acest document, iar în Capitală, din cele 19 spitale aflate în subordinea Primăriei doar jumătate au autorizația.

Lt. col. Adrian Simtea spune că Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe îi lipseşte parţial, pentru că în urma modificărilor făcute în ultimii ani au fost emise autorizaţii: „Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe în parte nu are autorizaţia de securitate la incendiu pentru că au apucat să mai facă modificări pe ici-colo şi atunci au avut nevoie de autorizaţii”.

Pe de altă parte, András-Nagy Róbert crede că pentru ca un spital din România să funcţioneze cu autorizaţie de la ISU, ar însemna să fi fost recent construit de la zero, cu respectarea tuturor normelor pentru emiterea documentului.

„Nu ştiu dacă există vreun spital în care să existe autorizaţie de funcţionare ISU emisă. Ar exista dacă s-ar construi spitale de la zero, pentru că altfel sunt nişte norme în care te împiedici. Deci la un spital existent este foarte, foarte greu să faci circuitele medicale şi cele de evacuare”, ne-a mai spus managerul unităţii medicale.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost demarate în 2005, modernizarea vizând atât echipamentele şi circuitele medicale, cât şi spaţiile destinate angajaţilor şi pacienţilor.

În 2016, unitatea medicală a primit din partea Consiliului Judeţean Covasna 426.000 lei pentru finalizarea sistemului de protecţie contra incendiilor, suma fiind utilizată atunci pentru dotarea instituţiei cu senzori de fum şi alarme de incendiu, precum şi pentru crearea legăturilor cu centrul de monitorizare a incendiilor.

De asemenea, în același an Ministerului Sănătăţii a alocat un milion de lei pentru o serie de lucrări care au cuprins, printre altele, și extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, și a rețelei de hidranți exteriori, care aveau o vechime de aproximativ 40 de ani.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio