Ştiri

Legea vaccinării intră luni în dezbatere publică

Legea vaccinării prevede ca părinții care vor refuza să-și vaccineze copiii să suporte costurile tratamentului în caz de îmbolnăvire.

Proiectul de lege nu prevede sancțiune pentru părinții care nu-și imunizează copiii, dar aceștia vor suporta costurile tratamentului în caz de îmbolnăvire.

Publicitate

În plus, ministerul Sănătății vrea să formeze comisie de informare formată din medici și psihologi pentru părinții care refuză să-și imunizeze copiii.

Printre cele mai importante prevederi ale Legii Vaccinării este că ministerul Sănătății se obligă să asigure storurile de ser iar dacă apar reacții adverse, familia copilului va primi despăgubiri.

„Legea vaccinării va apărea pe site luni, ea stabileşte cadrul legal de vaccinare, cadrul de achiziţionare a vaccinurilor, inclusiv faptul că aceste contracte de achiziţionare a vaccinurilor vor fi multianuale, nu a prevăzut sancţiuni deosebite pentru că, oricum, legea va fi citită în Guvern şi va fi trimisă la Parlament. (…) Nu dorim să impunem un anume tip sau pachet de sancţiuni pentru că noi dorim ca această lege să fie foarte bine primită. Într-una dintre formele legii, au existat sancţiuni care mergeau chiar până la neacceptarea la şcoală a copiilor care nu sunt vaccinaţi, dar, aşa cum ştim, dreptul la educaţie este garantat, deci eu cred că era o chestiune excesivă”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

Florian Bodog a promis că va lua măsuri astfel încât să nu se mai ajungă la o altă criză a vaccinurilor.

„Am demarat procedura de urgenţă şi vor fi achiziţionate 115.000 de doze de vaccin ROR (anti-rujeolic, n.r.) şi, în paralel, mergem cu un acord-cadru pe doi ani. Începând din acest moment, pentru toate vaccinurile care sunt puse pe piaţă în România şi pentru care nu trebuie să fac astfel de procedură decât contract de achiziţie, voi implementa acord-cadru pe 4 ani pentru a avea predictibilitate”, a afirmat Florian Bodog.

Publicitate
Publicitate
banner we radio