Ştiri locale

Creşte numărul grupelor la creşele din Sfântu Gheorghe

Primăria are în plan şi construirea de noi creşe pentru copiii din oraş

Numărul copiilor care frecventează creşele din Municipiul Sfântu Gheorghe este mult peste media naţională de 4%, iar acest număr va creşte şi mai mult în următorii ani. Informaţiile au fost prezentate de primarul Antal Árpád într-o conferinţă de presă.

Publicitate

„Până acum au fost 14 grupe de creşă în oraş, iar din toamnă vor funcţiona 16 grupe de antepreşcolari. Intenţia noastră este să mărim în fiecare an capacitatea creşelor, iar în 2-3 ani să ajungem ca toţi cei care doresc să-şi trimită copiii la creşă să aibă această posibilitate. Pe de altă parte, dorim să creştem numărul locurilor în creşe pentru că astfel ajutăm familiile, iar acest lucru este foarte important”, a spus Antal Árpád.

Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe a mai precizat că în România, creşele intră în sfera socială, şi nu în cea educaţională, tot efortul bugetar pentru funcţionarea acestora fiind al autorităţilor locale. Acest lucru se va schimba însă din toamna acestui an, când e posibil ca o lege votată de Parlament şi promulgată de preşedinte să intre în vigoare.

„Există o promisiune din partea Guvernului că din 1 septembrie anul acesta va intra în vigoare această lege, care va ajuta autorităţile locale cu finanţare pentru funcţionarea creşelor. Ca sumă, de exemplu, anul trecut Primăria Sfântu Gheorghe a cheltuit 2 milioane de lei pentru funcţionarea creşelor, ceea ce e un efort destul de mare pentru o autoritate locală”, a explicat Antal Árpád.

În acest moment, în Sfântu Gheorghe sunt 448 de copii înscrişi la creşele din oraş, iar intenţia Primăriei este de a construi noi creşe şi de a extinde numărul locurilor disponibile.

(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate
banner we radio