Ştiri locale

Consiliul Local Sfântu Gheorghe încheie un contract pe 10 ani pentru capturarea animalelor sălbatice care intră în municipiu

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat, joi, încheierea unui contract pe 10 ani cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Covasna în vederea capturării animalelor sălbatice care intră în intravilanul municipiului, punând în pericol vieţile şi bunurile oamenilor.

În baza contractului, autorităţile locale se obligă să achite asociaţiei suma de 3.000 de lei, reprezentând contravaloarea a zece acţiuni anuale de recoltare a animalelor sălbatice, plătite cu câte 30 de lei fiecare.

Publicitate

Autorităţile locale au precizat că judeţul Covasna se află într-o zonă depresionară şi muntoasă cu o fauna bogată, iar prin încheierea acestui contract se urmăreşte limitarea prejudiciilor materiale cauzate de animalele sălbatice, precum şi protejarea integrităţii corporale a locuitorilor municipiului.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio