Ştiri locale

Comuna Valea Mare va avea de luna viitoare medic de familie nou. Cabinetul medical din localitate va fi complet renovat

Cabinetul de medicina familiei din comuna Valea Mare a intrat în renovare totală, iar de la 1 septembrie localitatea va avea un nou medic de familie, după mai bine de un an în care autorităţile locale au încercat să angajeze o persoană în locul fostului medic de familie care s-a pensionat.

Primarul localităţii, Bogdan Marin, ne-a declarat că Primăria a pus anunţuri de angajare inclusiv în Republica Moldova, însă până recent fără succes.

Publicitate

„De mult timp căutam, încă de anul trecut. Noi am avut un medic de familie care, tot aşa, venea două zile pe săptămână la cabinet, dar a ieşit la pensie doamna. N-am chinuit pe toate reţelele, am căutat chiar şi în Republica Moldova, şi în Braşov, peste tot. De acum va veni doamna doctor două zile pe săptămână, iar oamenii vor veni la program pentru reţete, programări, şi aşa mai departe”, ne-a spus edilul.

Noul medic de familie, dr. Despa Oana, este din Întorsura Buzăului, iar de la 1 septembrie va asigura consultaţiile medicale pentru cei peste 1.100 de locuitori ai comunei, vizitele la cabinet urmând să fie făcute bisăptămânal, în zilele de marţi şi joi.

Primarul localităţii ne-a declarat că, cel mai probabil, localnicii vor putea face inclusiv vaccinul anti-COVID-19 la cabinetul noului medic, dacă vor dori acest lucru.

În ceea ce priveşte cabinetul de medicina familiei, acesta a precizat că lucrările de renovare se cifrează la circa 52.000 lei.

„Acum renovăm total cabinetul medical, am dat jos tot, am achiziţionat mobilier nou, aparatură, laptopuri, imprimante, frigider, linoleum medicinal, bănci pentru sala de aşteptare, şi tot ce este necesar. Am dat jos gresia şi faianţa veche, se montează rigips pe profile, uşi, instalaţie electrică, instalaţii sanitare şi aşa mai departe, refacem totul de la zero. Investiţia este în jur de 52.000 lei”, ne-a mai spus primarul.

La finalul anului trecut, DSP Covasna preciza că aproape jumătate dintre medicii de familie din județ au împlinit, sau vor împlini în următorii ani vârsta pensionării, iar cei mai vârstnici medici de familie din județ, atât din mediul urban, cât și din cel rural, au 76, respectiv 75 de ani.

De asemenea, în aproximativ 40 de localităţi covăsnene nu există nici medici de familie și nici puncte de lucru, iar în viitorul apropiat, și localități precum Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt, Bățanii Mari, Belin, Bixad, Boroșneu Mare, Brăduț, Catalina, Ghelința, Ilieni, Lemnia, Ozun, Vârghiș și Zăbala se vor confrunta cu o lipsă acută a medicilor de familie.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio