Ştiri locale

Centrul Militar Judeţean Covasna face recrutări. Candidații care au picat probele fizice mai au o șansă

Centrul Militar judeţean Covasna recrutează candidați pentru posturile de soldat / gradat profesionist, iar candidații din seria I, care nu au trecut de probele fizice și au fost declarați „respins” la sesiunea din vară, se pot înscrie pentru a susține din nou aceste probe.

Înscrierile au loc până în data de 24 octombrie, iar selecţia candidaţilor se desfășoară în centrele zonale de selecţie şi orientare, în perioada 26 septembrie – 11 noiembrie.

„O măsură de ultimă oră, în sprijinul candidaților din seria I, care nu au trecut de probele fizice! Candidații pentru locurile de soldat/gradat profesionist – seria I 2022, care au fost declarați Respins la probele fizice, se pot înscrie pentru seria a II-a, urmând să susțină, din nou, aceste probe.”, au transmis reprezentanții Centrului Militar județean.

Conform calendarului de recrutare, candidaţii vor parcurge examinarea medicală în cadrul unităților sanitare militare în perioada 3 octombrie – 15 noiembrie, iar termenul limită pentru întocmirea sau actualizarea dosarelor de candidat este 25 noiembrie.

Repartizarea candidaților declarați „admis” pe unități militare, arme/servicii/specialități militare va avea loc în perioada 7-8 decembrie. Prezentarea candidaților fără stagiu militar în centrele de instrucție se va face în data de 9 ianuarie 2023, în vreme ce candidații cu stagiu militar se vor prezenta în data de 6 februarie 2023.

Pentru a fi eligibili, viitorii militari trebuie să aibă cetățenie română și domiciliu stabil în România, 18 ani împliniţi la data începerii programului de instruire, respectiv cel mult 45 de ani împliniţi la data finalizării programului de instruire, şi să fi absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu (10 clase).

„Candidați care doresc să se înscrie pentru arma Auto, şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma Geniu, trebuie să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C”, transmit reprezentanţii Centrului Militar Covasna.

Detalii suplimentare despre documentele necesare întocmirii dosarului de candidat şi etapele care trebuie parcurse pot fi aflate la sediul din Sfântu Gheorghe al Centrului Militar judeţean, strada Kós Károly nr. 3, sau la numerele de telefon: 0267 311 209 şi 0267 351 029.

De asemenea, persoanele interesate pot afla mai multe informaţii accesând pe site-ul: www.recrutare.mapn.ro şi paginile de Facebook: RecrutareMApN şi Centrul Militar Judeţean Covasna.

Condiţiile şi criteriile de recrutare pot fi consultate AICI.

La nivel național, MApN recrutează candidați pentru ocuparea a 1.695 de posturi de soldat/gradat profesionist – seria suplimentară 2022, în județul Covasna fiind disponibile 14 posturi.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio