Ştiri locale

Botez cu 26 de persoane la Zagon, întrerupt de poliţişti. Amenzi totale de 7.500 de lei

La data de 08.05.2021, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Covasna, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza localității Zagon, s-au sesizat din oficiu despre faptul că la o pensiune din localitatea Zagon se află în desfășurare un eveniment privat.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că la locația respectivă se desfășura un botez la care participau 26 de persoane.

Publicitate

Având în vedere cele constatate evenimentul a fost întrerupt, restaurantul pensiunii a fost evacuat și s-a luat măsura sancționării contravențională atât a organizatorului cât și a persoanelor participante.

Sancțiunile contravenționale aplicate sunt în valoare de 7500 lei. 

Este important de menționat faptul că reprezentantul societății comerciale unde a avut loc evenimentul privat a fost instruit de polițiști la data de 29.04.2021 cu privire la necesitatea respectării măsurilor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)

Foto arhiva

Publicitate
Publicitate
banner we radio