Info Trafic, Ştiri locale

Acţiuni ale Poliţiei Rutiere în judeţul Covasna: 40 de şoferi au rămas fără permis săptămâna trecută

Polițiștii acționează pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru conștientizarea de către participanții la trafic, a riscurilor  la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 7 – 13 martie a.c., polițiștii rutieri au desfăşurat o serie de acțiuni pe toată raza județului Covasna, după cum urmează:

Publicitate

Luni polițiștii au acționat pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Marți și miercuri polițiștii rutieri au avut în obiectiv combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști și combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor.

Joi s-a acționat pe linia combaterii următoarelor abateri la regimul rutier: oprirea neregulamentară, staționarea neregulamentară, neasigurarea la schimbarea direcției de mers, nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers, folosirea incorectă a luminilor de drum, precum și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Vineri și sâmbătă polițiștii au acționat pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Duminică s-a acționat pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto sau a pasagerilor care nu purtau centura de siguranță.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 368 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.

Dintre acestea 120 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză și 36 de sancțiuni au fost aplicate pentru neutilizarea centuri de siguranță sau dispozitivelor de siguranță omologate.

Totodată, în urma abaterilor constatate, au fost reținute 40 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

Reiterăm faptul că atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă, etc. ori când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente, conducătorii de vehicule sunt obligați să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localității

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie să folosiți frâna de motor și nu bruscați comenzile.

Păstrați, în mers, o distanţă suficientă față de vehiculele din fața dumneavoastră pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.

Nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În cazul în care rămâneți în pană, activați instalațiile de semnalizare a avariilor și așezați triunghiurile de presemnalizare.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
Publicitate
banner we radio