Ştiri locale

Ultimele săptămâni de înscrieri! Tinerii din medii defavorizate pot face gratuit școala de şoferi

Tinerii care provin din medii defavorizate și pentru care deținerea permisului de conducere reprezintă o condiție, sau ar putea fi un avantaj la angajare, se mai pot înscrie până în data de 21 ianuarie în programul „Permis pentru viitor”, derulat de Fundația Pentru Comunitate și MOL România.

Ajuns în acest an la a 7-a ediție, programul este adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, născuţi în perioada 25 noiembrie 1996 – 25 noiembrie 2003 inclusiv, care vor să obțină permis de conducere pentru oricare dintre categoriile B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Publicitate

Organizatorii atrag atenţia, însă, că vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoria C/CE este de 21 ani, iar pentru categoria D/DE vârsta minimă este de 24 ani.

Fondul programului este de 75.000 lei, iar un solicitant poate primi o finanțare în valoare maximă de 3.000 lei pentru acoperirea integrală sau parțială a costurilor obținerii permisului de conducere.

Solicitările pot fi depuse atât online, pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, prin crearea unui cont personal; sau prin poștă la adresa: „Fundația Pentru Comunitate, 400750 Cluj, O.P. 1, C.P. 390”, cu mențiunea „Permis pentru viitor”, trecută pe plic.

Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până în data de 28 februarie a.c., iar câştigătorii vor fi înștiințați în scris până pe 15 martie.

Conform regulamentului de concurs, pe lângă formularul de înscriere, participanţii trebuie să prezinte obligatoriu şi o scrisoare în care să motiveze necesitatea obţinerii unui permis de conducere, o declarație din partea părintelui sau reprezentantului legal în cazul participanţilor minori, respectiv o declarație de susținere din partea unui mentor în cazul celor care au împlinit 18 ani şi documente care să ateste nivelul studiilor absolvite.

De asemenea, sunt necesare o anchetă socială, dar şi o ofertă de preț de la școala de șoferi, iar opţional pot fi trimise şi o recomandare din partea unui ONG sau a unei instituţii de stat şi o adeverinţă din partea unui angajator.

Cei interesaţi pot afla mai multe despre program accesând site-ul https://pentrucomunitate.ro/ro/permis. Tot de acolo poate fi descărcat și formularul de înscriere.

În ultimii șase ani de când a fost lansat, în cadrul programului au finalizat cu succes cursurile și examenul pentru permis 117 tineri, iar alți 32 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

Conform organizatorilor, 15 tineri din județul Covasna au obţinut finanţare în cadrul edițiilor precedente, iar 10 dintre aceștia au obținut permis de conducere. Alți trei sunt, în prezent, înscriși la școala de șoferi.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio