Ştiri locale

Șoferul mort în accidentul de la Chilieni a fugit de la locul unui alt accident în aceeaşi seară

Șoferul de autoutilitară care a decedat în accidentul mortal produs marți seara, pe DN12, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Chilieni, a mai fost implicat într-un alt eveniment rutier, la Ilieni, cu puțin timp înainte de tragedie.

Potrivit IPJ Covasna, bărbatul în vârstă de 45 de ani a părăsit locul accidentului și și-a continuat drumul. La scurt timp, însă, autoutilitara pe care o conducea a intrat în coliziune cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani. Primul șofer nu a supraviețuit.

Publicitate

„Autoutilitara implicată marți seara în accidentul de pe DN12 a mai fost implicată într-o tamponare, un eveniment rutier fără victime, la Ilieni, înainte de producerea accidentului mortal. După tamponare, șoferul a părăsit locul accidentului, iar la scurt timp a fost implicat în cel de-al doilea accident, în urma căruia șoferul și-a pierdut viața”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

Potrivit acestuia, Poliția continuă cercetările, iar cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite la finalul anchetei.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio