Schimbări majore în modul de organizare a Campionatului European de fotbal
EURO 2016 va fi ediţia cu numărul 15 a acestei competiţii interţări, va avea loc în Franţa şi se va întinde pe o perioadă de o lună, între 10 iunie şi 10 iulie. Această ediţie a turneului final va fi specială din punct de vedere modului de organizare. Pentru prima dată în istorie, turneul final va fi compus din 24 de echipe.
Până la Campionatul European din 2012 s-a folosit sistemul cu 16 echipe, valabil încă din anul 1996. Asftel, sub acest nou sistem de organizare, echipele calificate vor fi impărţite în şase grupe a câte patru echipe, după care vor urma fazele eliminatorii. Fiind gazdă, Franţa s-a calificat din oficiu, în timp ce alte 53 de echipe rămase au trecut prin preliminarii, care au început în toamna anului 2014. În aceste preliminarii şi-a făcut loc şi o debutantă – Gibraltar.
Franţa a fost aleasă să găzduiască turneul pe 28 mai 2010, învingând Italia şi Turcia. Meciurile se vor juca pe zece stadioane: Bordeaux, Lens, Lyon, Marseille, Nisa, Paris, Toulouse şi Saint-Etienne. Va fi pentru a treia oară când Franţa va fi gazda unui astfel de turneu, după cel inaugural şi cel din 1984. Naţionala “Cocoşilor galici” a câştigat de două ori Campionatul European, în 1984 şi 2000.
Câştigătoare va avea dreptul să participe la Cupa Confederaţiilor din 2017, găzduită de Rusia. Dacă Germania sau Rusia vor câştiga, finalista se va califica şi ea, deoarece nemţii au câştigat CM 2014, iar Rusia este calificată din oficiu deoarece este gazda acestui turneu.
Euro 2016: Formatul turneului – se califică primele două locuri din fiecare grupă şi cele mai bune 4 formaţii clasate pe locul 3
Pentru acomodarea cu noul sistem, de la 16 la 24 de echipe, se vor adăuga încă două grupe în această fază a competiţiei, şi încă o rundă în fazele eliminatorii. Cele şase grupe (A-F) vor conţine în continuare câte patru echipe, dar nu se vor mai califica doar primele două locuri din fiecare grupă, ci şi patru cele mai bune locuri 3, ceea ce înseamnă că în fazele eliminatorii vor concura 16 echipe. Acest format însumează 51 de meciuri, faţă de cele 31 ale campionatelor anterioare.
Euro 2016: Cum sunt departajate echipele în caz de egalitate de puncte
Departajarea echipelor în grupă
Dacă două sau mai multe echipe vor termina la egalitate de puncte după ce toate meciurile din grupă s-au încheiat, se vor aplica următoarele departajări:
1. Numărul de puncte obţinute în meciurile directe ale echipelor care au terminat la egalitate de puncte
2. Golaverajul din meciurile directe ale echipelor care au terminat la egalitate de puncte
3. Numărul de goluri înscrise în meciurile directe
4. Golaverajul superior luând în calcul toate meciurile grupei
5. Numărul mai mare de goluri marcate luând în calcul toate meciurile grupei
6. Dacă doar două echipe se află la departajare şi sunt la egalitate după primele 6 criterii, dar şi după ce s-au întâlnit în ultima etapă a grupei, se vor oraniza lovituri de departajare (acest criteriu nu se aplică dacă mai mult de două echipe sunt la departajare)
7. Clasamentul fair-play ( 1 punct pentru un cartonaş galben, 3 puncte pentru un cartonaş roşu, ca şi consecinţă a primirii a două \”galbene\”, 3 puncte pentru un cartonaş roşu direct, 4 puncte pentru un cartonaş roşu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaş galben) – echipa cu cele mai puţine puncte merge mai departe
8. Poziţia în clasamentul UEFA
Departajarea locurilor 3 din fiecare grupă
1. Numărul de puncte obţinute
2. Golaverajul
3. Numărul de goluri marcate
4. Clasamentul fair-play ( 1 punct pentru un cartonaş galben, 3 puncte pentru un cartonaş roşu, ca şi consecinţă a primirii a două \”galbene\”, 3 puncte pentru un cartonaş roşu direct, 4 puncte pentru un cartonaş roşu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaş galben) – echipa cu cele mai puţine puncte merge mai departe
5. Poziţia în clasamentul UEFA
Fazele eliminatorii EURO 2016
Optimi de finală Euro 2016
Meciul 1: Locul 2 din Grupa A – Locul 2 din Grupa C
Meciul 2: Câştigătoarea Grupei D – Locul 3 din Grupa B, E sau F*
Meciul 3: Câştigătoarea Grupei B – Locul 3 din Grupa A, C sau D*
Meciul 4: Câştigătoarea Grupei F – Locul 2 din Grupa E
Meciul 5: Câştigătoarea Grupei C – Locul 3 din Grupa A, B sau F*
Meciul 6: Câştigătoarea Grupei F – Locul 2 din Grupa E
Meciul 7: Câştigătoarea Grupei A – Locul 3 din Grupa C, D sau E*
Meciul 8: Locul 2 din Grupa B – Locul 2 din Grupa F
CUM SE DECIDE CU CINE JOACĂ CELE MAI BUNE PATRU LOCURI 3 DIN CELE ŞASE GRUPE
*În funcţie de grupele care vor oferi cele mai bune patru locuri 3 la Euro 2016, acestea vor întâlni în optimi următoarele echipe:
FOTO: Wikipedia
Sferturi de finală Euro 2016
Sfert 1: Câştigător meci 1 – Câştigător meci 2
Sfert 2: Câştigător meci 3 – Câştigător meci 4
Sfert 3: Câştigător meci 5 – Câştigător meci 6
Sfert 4: Câştigător meci 7 – Câştigător meci 8
Semifinale Euro 2016
Semifinală 1: Câştigător sfert 1 – Câştigător sfert 2
Semifinală 2: Câştigător sfert 3 – Câştigător sfert 4
(Prosport)