Sport

România rămâne fără o medalie la JO de la Rio. Un sportiv a fost depistat pozitiv şi pierde medalia

Sportivul român Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, a fost depistat pozitiv, a anunţat TVR! Halterofilul român a concurat la categoria 85 kg şi a obţinut medalia de bronz cu nou record personal, de plus 20 de kilograme. Sportivul din Bistriţa a ajuns la şase kilograme de recordul mondial, performanţă cu care s-a clasat pe locul 3. Imediat după concurs, prestaţia lui Sîncrăian a fost considerată o adevărată supriză, în condiţiile în care la Europene, în urmă cu o lună, nu reuşise să ridice greutăţile la care a intrat în concurs la Rio, 204 kilograme la stilul aruncat. Vechiul lui record era de 201 kilograme, iar la Jocurile Olimpice a ridicat 217 kilograme!

„Am vrut neapărat să punctăm, să avem un loc 4-5. Din cauza asta l-am rugat să intrăm cu prima mişcare la 204 kilograme, asigurăm întâi un loc în primele 6. I-am spus: Apoi mergem cât trebuie să iei medalie, numai tu să ridici. Eu şi cu colegii mei te ducem acolo, numai tu trebuie să ridici. Şi aşa s-a întâmplat! 217 kg chiar a fost record olimpic, dar le-a ridicat chinezul (n.r. Tian Tao – medaliat cu argint) înaintea noastră, era foarte frumos şi pentru el acest record.

În orice caz, este un rezultat deosebit, este un rezultat mare, având în vedere tot ce a obţinut delegaţia României”, a fost declaraţia lui Nicu Vlad, preşedintele FR de Haltere, imediat după ce Gabriel Sîncrăian urcase pe podium.

România va pierde, cel mai probabil, medalia de bronz câştigată de Sîncrăian, astfel că va rămâne cu patru medalii la Jocurile Olimpice de la Rio! În ceea ce-l priveşte pe sportiv, el va fi suspendat pe viaţă, fiind depistat pozitiv pentru a doua oară în carieră la un control antidoping, scrie Prosport.

Informaţia privind noul caz de dopaj al lui Gabriel Sîncrăian a venit la scurt timp după ce Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi-a depus oficial demisia. Conform unor surse ProSport, Gabriel Sîncrăian nu a fost trecut pe lista de premieri de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, un semn evident că şefii acestui for au ştiut de câteva zile de acest scandal care a izbucnit azi.

\"gabriel

Publicitate
banner we radio