Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe sprijină înfiinţarea unui parlament local al tinerilor, primul de acest gen din ţară

Primăria Sfântu Gheorghe a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unui parlament al tinerilor, un organism fără personalitate juridică ce va avea rolul de a colabora cu autorităţile locale în luarea deciziilor cu privire la tânăra generaţie.

Acesta va avea un Consiliu consultativ permanent format din 30 de tineri, care se va întruni lunar şi va lucra îndeaproape cu Consiliul Local municipal în luarea deciziilor.

Publicitate

Proiectul, iniţiat şi coordonat de către Grupul PONT în parteneriat cu Asociaţia Culturală şi de Tineret „Prospero” şi Primăria Sfântu Gheorghe, este cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

„Înfiinţarea Consiliului consultativ ‘iSEPSI Parlament’ – Parlamentul Tinerilor din municipiul Sfântu Gheorghe reprezintă dorinţa autorităţii locale de a dezvolta ecosistemul urban de tineret din municipiu, prin înlesnirea unui dialog între reprezentanţii municipiului şi tinerii din Sfântu Gheorghe, în vederea implicării acestora în deciziile luate la nivelul Consiliului Local (…) Constituirea acestui mecanism participativ în anul 2022 în contextul Anului European al Tineretului, proclamat astfel de către Comisia Europeană, apare ca o necesitate şi un simbol al ‘renaşterii’ activităţilor socio-culturale, fiind necesar a se acorda atenţie specială provocărilor întâmpinate de tineri în perioada pandemiei de COVID-19 (…) Prin acest parteneriat se urmăreşte dezvoltarea unor soluţii de implicare a tinerilor în procedura de luare a deciziilor care îi privesc, în vederea încurajării acestora să participe activ la viaţa societăţii şi pentru a înlesni atractivitatea comunităţii”, se arată în documentul supus dezbaterii publice pe pagina de internet a Primăriei.

Grupul Pont a obţinut o finanţare în valoare de 60.000 euro din fonduri europene în vederea implementării proiectului, iar municipalitatea va contribui cu 100.000 de lei din bugetul local.

După cunoştinţele mele, va fi primul astfel de model din ţară. Parlamentul va decide sau va delega decizii asupra unor teme direct către tineri, subiecte care ţin de lucruri esenţiale pentru tinerii din oraş (…) Ideea este ca într-un mod tinerii să fie implicaţi în procesul de pregătire şi de luare a deciziilor. Credem foarte mult că multe decizii nu trebuie luate pentru tineri, ci împreună cu ei (…) Adică autoritatea să nu ia decizii asupra unor subiecte de tineret fără ca măcar să-i consulte sau ideal ar fi chiar să delege aceste decizii”, a declarat directorul strategic al Grupului Pont, Farkas Andras.

Iniţiatorii preconizează că parlamentul tinerilor îşi va începe activitatea la finele lunii august, după aprobarea Consiliului local municipal, fiind planificate două sesiuni publice în perioada 29-30 august, respectiv 18-19 noiembrie.

Proiectul se află în dezbatere publică până pe 1 iulie, iar cetăţenii pot face propuneri, sugestii sau opinii în scris la Compartimentul de relaţii cu publicul, informaţii, registratură sau pe email la adresa cecilia.benko@sepsi.ro.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio