Ştiri locale

Poliţiştii şi jandarmii au efectuat zeci de acţiuni în zona barurilor şi cluburilor din judeţul Covasna

Siguranţa cetăţenilor şi apărarea valorilor sociale se află întotdeauna în atenţia poliţiştilor, iar pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică poliţiştii desfăşoară acţiuni ce au ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor de infracţiuni, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracţiunilor.

Astfel, în perioada 5-7 august, peste 60 de poliţişti de la investigaţii criminale, ordine publică şi jandarmi au acţionat zilnic la nivel judeţean şi au desfăşurat 39 de acţiuni şi controale, în special pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale săvârşite cu violenţă în zona barurilor, discotecilor şi a altor unităţi similare.

Publicitate

În urma acestor activităţi au fost constatate 10 infracţiuni şi au fost aplicate 112 sancţiuni contravenţionale în valoare de 26.315 lei. Din totalul acestora, 39 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice, iar 63 au fost pentru abateri la regimul circulaţiei.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii din Zagon au depistat, într-o discotecă din localitatea Păpăuţi, un tânăr de 19 ani care avea asupra sa un briceag. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase, iar briceagul a fost ridicat în vederea confiscării, până la definitivarea cercetărilor.

Acţiunile poliţiştilor covăsneni vor continua şi în perioada următoare, astfel încât cetăţenii judeţului să se bucure de linişte şi siguranţă. Este semnificativ faptul că, urmare a activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, statisticile pentru primele 6 luni ale acesui an relevă o scădere a infracţiunilor sesizate la nivelul judeţului cu 12,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, infracţiunile sesizate contra persoanei au scăzut cu 5,8%, cele contra patrimoniului au înregistrat o scădere de 16,9%, iar infracţiunile de natură economico-financiară au scăzut şi ele cu 20%.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliţie Nicoleta Marin

Publicitate
Publicitate
banner we radio