Ştiri locale

Peste 70 de pacienţi internaţi pe secţiile COVID-19 de la Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe

Conducerea Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe a comunicat situaţia pacienţilor internaţi sub tratament în diferite secţii ale unităţii medicale care tratează pacienţi COVID-19.

Miercuri, la ora 13:00, se aflau internaţi în unitatea medicală în total 61 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, şi alţi 10 suspecţi, printre care şi doi copii cu vârste sub 9 ani.

Publicitate

Dintre pacienţii infectaţi, 44 se află în prezent la Secţia de Boli infecţioase, 7 sunt trataţi în secţia de Chirurgie Covid, 4 dintre aceştia fiind preluaţi din judeţul Braşov. La secţia de Terapie Intensivă destinată cazurilor Covid-19 se aflau miercuri sub monitorizare medicală 7 pacienţi în stare critică şi alţi 3 în stare critică şi intubaţi.

Managerul Spitalului, Andras-Nagy Robert, a mai precizat că în ultima săptămână 16 pacienţi cu vârste cuprinse între 49 şi 90 de ani şi-au pierdut viaţa în urma complicaţiilor cauzate de coronavirus, tot în această perioadă fiind externaţi 69 de pacienţi care anterior au fost diagnosticaţi cu Covid-19.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri alte 42 de cazuri de coronavirus în judeţul Covasna, ducând totalul de la începutul pandemiei la 4.498 de infectări.

Incidenţa cumulată pentru ultimele 2 săptămâni a ajuns la 1,56 la mia de locuitori în judeţul Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio