Noul director al Spitalului de Cardiologie din Covasna propune transformarea fostului spital din Vâlcele într-un centru medico-social
Fostul Spital de Patologie Neuromusculară din Vâlcele, închis în urmă cu aproape cinci ani, ar putea fi transformat într-un centru medico-social, dacă Ministerul Sănătăţii va accepta să transfere clădirea în proprietatea autorităţilor locale.
Noul director al Spitalului de Cardiologie din Covasna, Ştefan Joos, care a preluat şi fostul spital din Vâlcele, a declarat că Primăria Vâlcele şi-a manifestat dorinţa de a obţine clădirea, iar cererea a fost transmisă Ministerului Sănătăţii.
Ştefan Joos, care a vizitat zilele trecute fostul spital din Vâlcele, a opinat că acesta nu va putea fi redeschis fără o investiţie considerabilă, imobilul fiind, pe de o parte, degradat, iar, pe de alta, devalizat. Practic, subsolurile sunt inundate şi pline cu mucegai, saloanele sunt distruse, iar podul, care a fost afectat de un incediu, stă să se dărâme.
„Părerea mea e că necesită o investiţie mare şi e o investiţie moartă, pentru că nu cred că mai aduci specialişti aici. Vedem că medicii nu se duc la spitale judeţene unde pot practica medicina în condiţii cât de cât decente şi nu văd pentru ce s-ar întoarce neapărat aici. Întrebarea este ce se poate face şi ce nu se poate face la Vâlcele. Investiţia e mai mică dacă vorbim despre un centru medico-social, deoarece condiţiile de autorizare nu sunt aceleaşi ca la un spital, care, pe lângă autorizaţiile de funcţionare, trebuie să treacă şi de normele de acreditare, care sunt draconice. De aceea, văd mult mai posibilă şi fezabilă ideea unui centru medico-social. Există interes din partea Primăriei Vâlcele, ne-au transmis o adresă în acest sens şi am înaintat Ministerului Sănătăţii acest document împreună cu punctul nostru de vedere în legătură cu ce se poate realiza aici. Dacă Ministerul Sănătăţii va promova prin hotărâre de Guvern trecerea acestei clădiri în patrimoniul consiliului local, atunci acesta ar putea să abordeze subiectul în orice direcţie doreşte, sigur păstrând destinaţia pentru care va primi acordul, în cazul în care îl va primi”, a spus Joos.
Acesta a subliniat că acordul trebuie să îl dea ministerul, menţionând că, „de principiu, este de acord că această clădire nu ar trebui să stea în patrimoniul Spitalului de cardiologie şi că cineva ar putea să facă ceva cu ea”.
În opinia sa, acest centru ar putea fi destinat persoanelor cu distrofii musculare care au beneficiat de tratament la Vâlcele înainte de închiderea spitalului, având în vedere că mulţi dintre ei sunt imobilizaţi în cărucioare şi sunt „cazuri sociale”.
Spitalul de Patologie Neuromusculară din Vâlcele, unicul de acest fel din ţară, a fost închis în anul 2011, când Ministerul Sănătăţii a decis să reorganizeze sistemul sanitar. În ciuda protestelor, pacienţii au fost mutaţi la Întorsura Buzăului, într-un spital nou, în care s-au investit aproape 3 milioane de euro, dar care nu funcţionase niciodată pentru că nu avea dotarea necesară şi nici medici. Deşi aici beneficiază de condiţii de cazare mai bune, mulţi susţin ideea revenirii la Vâlcele, pe considerentul că aici beneficiază de un mediu şi o climă mai prielnice.
„Tratamentul nu mai e acelaşi ca la Vâlcele. Apa minerală, clima de la Vâlcele făceau parte din terapia noastră de recuperare. Acolo aveam un spaţiu în care să ne putem mişca, în care să petrecem câteva ore în aer liber”, a declarat Maria Teodorescu, reprezentanta Asociaţiei Distroficilor Muscular din România.
Potrivit acesteia, în România există circa 35.000 de bolnavi cu distrofii musculare, o boală patologică degenerativă care nu are leac şi care e asociată în mod eronat cu afecţiunile neurologice.