Ştiri locale

„Mitingul epuizării” continuă. Președintele Sanitas Covasna: „Mâine s-ar putea să se umple paharul. Oamenii s-au săturat…”

Angajații din sănătate continuă marți protestele din Piața Victoriei, după ce săptămâna trecută s-au lovit din nou de lipsa de reacție din partea Guvernului. Deși acțiunea a fost anunțată din timp, primul ministru Ludovic Orban nu i-a putut primi pe sindicaliști la discuții pentru că se afla într-o vizită oficială în Israel.

Președintele Sanitas Covasna spune că angajații din sănătate sunt epuizați și nemulțumiți de strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate și deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali, iar „paharul s-ar putea umple” dacă nici la această nouă acțiune nu le vor fi prezentate soluții concrete.

Publicitate

„Cred că de mâine s-ar putea să se umple paharul dacă nu vom avea reacții, pentru că este chiar absurd, practic ne milogim să fie puse în aplicare niște acte normative în vigoare de câteva luni bune, pentru salariații care astăzi își desfășoară activitatea în condiții extreme. Așteptăm reacția de mâine și, dacă nu, vom avea o ședință online și vom hotărî ce facem mai departe. Oamenii s-au săturat, nu știu care va fi sfârșitul acestor acțiuni, pentru că văd o nepăsare. La ultima întâlnire cu primul ministru ni s-a promis că se vor căuta niște soluții pentru stimulentul acela de risc, și eventual pentru acel spor de până la 30%, inclusiv prin finanțări europene, iar vineri citeam pe surse că a fost un proiect de Ordin la Ministerul Fondurilor Europene respins, tocmai pentru stimularea personalului, adică una declarăm în public, alta facem în spate”, ne-a explicat liderul Sanitas Covasna.

Legea există… dar nu se aplică

Potrivit acestuia, o Hotărâre de Guvern din 2018 reglementează acordarea unui spor cuprins între 55 și 85% angajaților din sistemul sanitar care își desfășoară activitatea în timp de pandemie.

Cu toate acestea, legea nu a fost aplicată pentru simplul fapt că la mai bine de 8 luni de la apariția primelor cazuri de COVID-19, în România încă nu s-a emis un ordin care stabilește oficial starea de pandemie.

„În HG 153/2018 am avut o reglementare clară că personalul implicat în mod direct în activități medicale pe timpul pandemiilor, în epidemii, beneficiază de un spor cuprins între 55 și 85%. Trebuia respectată măcar acea prevedere și nu trebuia venit cu nimic suplimentar, pentru că de fapt, în Anexa 2 sunt reglementate toate sporurile salariaților din sănătate care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de grele (…) Nu era nevoie nici de stimulent de risc, nici povestea cu eroii, cu sporul de până la 30% și așa mai departe. Era suficient ca din martie să aplicăm prevederea legală. Doar că, tipic în România, (…) a venit Curtea de Conturi și a spus că nu e legal pentru că nu s-a emis un Ordin de constatare a pandemiei la nivel național, pentru că așa e reglementarea, spune generic: epidemii/pandemii stabilite prin Ordin”, a mai explicat președintele Sanitas Covasna.

Acesta este de părere că decretele prin care în România a fost instituită starea de urgență și, ulterior, starea de alertă, ar putea fi suficiente pentru ca legea să fie aplicată.

„Este haos și indiferență față de salariații din sănătate. Sunt sigur că nu mai sunt bani”  

Președintele Sanitas Covasna este de părere că „bâlbele” și lipsa de reacție din partea autorităților centrale în ceea ce privește soluționearea revendicărilor angajaților din sănătate este legată și de faptul că nu mai există bani.

„Eu cred că este un haos, o indiferență față de salariatul din sănătate, adică după momentul de vârf: aprilie-mai când erau eroi, s-a văzut că se poate și așa cinic. Se discută de două luni despre paturi la ATI, dar nu se discută de personalul care ar putea deservi acele paturi. Măsurile sunt exagerate pe lângă ce am putea face, și aici mă refer la școli în primul rând. Dacă vrem să nenorocim și generația următoare, o rezolvăm în pandemia asta. În rest, sunt sigur că nu mai sunt bani, nu știu unde s-au dus miliardele de euro împrumutați, o parte au acoperit deficitul, este adevărat, dar cred că nu mai sunt bani. Nu s-a mărit foarte mult nici capacitatea de testare, iar din punctul meu de vedere singura soluție ar fi să faci testări masive în comunități unde procentul este foarte mare”, a mai spus liderul sindical.

„Cred că suntem țara cu cel mai mic număr de medici epidemiologi”

În ceea ce privește epuizarea cu care se confruntă angajații din sănătate în această perioadă, acesta spune că se datorează și crizei de epidemiologi și specialiști atât din spitale, cât și din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, situație anticipată încă dinaintea apariției pandemiei, dar pentru care nu s-au căutat soluții din timp. 

„Nu avem nici epidemiologi, asta este cea mai mare problemă a DSP-urilor. Cred că suntem țara cu cel mai mic număr de medici epidemiologi, ne-am dat seama că nu avem suficienți medici de medicină de urgență în condițiile în care de ani de zile am spus că SMURD-ul, de exemplu, ca să devină echipaj de salvare corect trebuie să aibă medici și asistenți medicali. Nu e suficient să funcționezi doar cu paramedicii. La Urgențe în spitale abia reușesc să asigure un medic de gardă, cu tot felul de improvizații, cu medicină de familie, cu tot, să nu mai discut de ATI. La noi în județ, la UPU au acoperit cu medici 24 din 24, deci e un lucru bun, ATI e destul de bine, să spun, a reușit conducerea spitalului să asigure un număr de medici corespunzător pentru activitatea de zi cu zi. Ambulanța stă foarte prost la capitolul medici, abia își acoperă stația centrală, ce să mai spunem că la Întorsura Buzăului cred că nici în 30 de ani nu o să aibă medici 24 din 24 pe un echipaj de ambulanță, de urgență”, a subliniat liderul sindicatului.

Acțiunea de marți va fi organizată între orele 11:00-13:00, iar în cazul în care nu va exista dialog și nu vor fi prezentate soluții și măsuri concrete, sindicaliștii vor organiza și alte acțiuni spontane:

„Am convenit că la acțiunea de mâine vor merge doar colegii din București pentru că e foarte greu să ajungem din țară în contextul actual, urmând ca peste o săptămână, dacă nici de data asta nu se rezolvă absolut nimic, să mergem și din țară (…) Colegilor care vor picheta Guvernul le doresc succes, suntem alături de ei, să aibă poate mai mult noroc”, a mai spus liderul sindical.

Prima acțiune de protest în stradă a avut loc în data de 3 noiembrie, după o lună de când în toate spitalele din țară s-a instituit greva japoneză.

Printre revendicările de la începutul lunii octombrie se numără acordarea stimulentului de risc pentru personalul medico-sanitar care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu SARS-CoV-2; acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială și acordarea voucherelor de vacanţă și a sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri, și deblocarea posturilor în unităţile sanitare și de asistenţă medico-socială.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio