Ştiri locale

Ministrul Sănătăţii: „Județul Covasna, unul dintre exemplele de urmat în ceea ce privește gestionarea pandemiei”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care vineri a vizitat Spitalul Județean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, a declarat că județul Covasna a fost încă de la început unul dintre exemplele de urmat în ceea ce privește gestionarea pandemiei.

Potrivit acestuia, întrevederea avută cu autoritățile locale și cu managerii spitalelor din judeţ a avut drept scop reevaluarea situaţiei pandemice, a investiţiilor derulate, dar şi a managementului integrat în ceea ce priveşte tratarea cazurilor de COVID-19.

Publicitate

„Epidemiologic, impunerea unor măsuri lasă un timp de 14 zile ori trei, ca să vedem un efect. Asta ar însemna că în trei-patru săptămâni ar trebui să vedem efectele respectării unor reguli, și atunci putem să spunem că ne aşezăm pe un platou. Urmează alte trei săptămâni în care să înceapă să scadă numărul de cazuri, le putem vedea în acest moment în unele judeţe, şi atunci putem lua şi exemplul lor. Covasna a fost încă de la început unul dintre aceste județe, iar dacă este să aduc aminte, țin să le mulțumesc în continuare celor de aici, și Consiliului Județean, care au acceptat la începutul pandemiei ca acest spital să devină spital suport Covid pentru două județe. A fost un moment dificil dar a fost un moment în care au răspuns prompt, și le mulțumesc pentru acest lucru”, a spus ministrul.

Oficialul a precizat că pentru a veni în sprijinul Spitalului Județean, este nevoie și de implicarea spitalelor mici, care să preia cazurile medii și ușoare de infectare cu virusul SARS-CoV-2, pe care să le monitorizeze și cărora la nevoie să le adapteze schema de tratament.

„De comun acord am stabilit ca şi celelalte spitale, prin tipul lor de suport-COVID, să preia cazurile uşoare şi medii, rămânând ca Spitalul Judeţean să acorde asistenţă medicală pentru cazurile severe, critice, în special de Terapie Intensivă, iar aici să putem desfăşura şi activitate non-COVID. Am reiterat şi am rediscutat implicarea autorităţilor locale şi a managerilor de spitale atât în conduita din spital, cât şi în prespital, repetând de nenumărate ori că această pandemie se tranşează în prespital (…) Spitalele mai mici se pot implica în a sprijini activitatea Spitalului Județean preluând cazurile ușoare și medii, cu un tratament deja făcut de un infecționist, pentru monitorizare, urmărire și adaptarea tratamentului atunci când este nevoie, astfel rămânând Spitalul Județean pentru patologia severă, critică, și în general pentru patologia de terapie intensivă, care sunt cele mai dotate atât ca specialiști cât și ca dotare”, a mai declarat ministrul.

Potrivit acestuia s-a convenit ca în perioada următoare pacienții vindecați de COVID-19 să se poată recupera și la Spitalul de Cardiologie din Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio