Ştiri locale

Doi covăsneni, prinşi când pescuiau ilegal în Lacul Siriu. 40 kg de peşte au fost confiscate

Doi bărbaţi din judeţul Covasna, bănuiţi că au pescuit ilegal în Lacul Siriu, au fost sancţionaţi de poliţişti, iar cantitatea de 40 kg de peşte a fost confiscată, a informat luni Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

Duminică, în timp ce acţionau pe raza comunei Siriu, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Nehoiu au depistat, în zona Lacului Siriu, doi bărbaţi în vârstă de 41, respectiv 33 de ani, ambii din Covasna. Bărbatul de 41 de ani a fost depistat pe albia lacului de acumulare, cu o barcă pneumatică. În ambarcaţiune, poliţiştii au descoperit peşte şi plase pentru pescuit. Bărbatul de 31 de ani a fost depistat în timp ce pescuia în albia lacului, însă, în urma verificărilor specifice, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de pescuit”, se arată într-un comunicat de presă.

Publicitate

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi, iar poliţiştii au confiscat plasele folosite la pescuit, precum şi 40 de kilograme de peşte.

Faţă de cei doi bărbaţi, poliţiştii au luat măsura de sancţionare contravenţională, conform prevederilor OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, pentru capturarea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane în râurile şi în lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, respectiv pentru pescuitul recreativ al oricăror specii de peşte şi altor vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale. Totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare a celor două plase, precum şi a 40 de kilograme de peşte”, se mai precizează în comunicat.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio