Ştiri locale

De ce nu există grupe cu predare în limba română la Centrul de excelență pentru elevi din Sfântu Gheorghe

Un număr de 236 de elevi covăsneni au fost selectați în cadrul Centrului județean de excelență pentru copiii superdotaţi, talentaţi şi performanţi, cu toate acestea, niciuna dintre cele 21 de grupe existente în acest an școlar nu este cu predare în limba română. Motivul? Nu sunt suficienți doritori.

Un singur elev și-a arătat intenția și s-ar fi calificat pentru a participa la o grupă performantă de Limba română, iar la Matematică, deși câțiva elevi de la o școală gimnazială din localitatea Covasna și-ar fi dorit să se înscrie, nu s-au găsit profesori care să predea materia.

Publicitate

Directoarea Centrului, Pethő Mária, ne-a explicat că anunțul de începere a etapei de selecție a fost intens mediatizat în toate unitățile de învățământ din județ, cu toate acestea, fie nu a existat suficient interes, fie doritorii nu au întrunit condițiile, fiind necesară obținerea unui anumit punctaj.

„Cei care au participat și anul trecut la activitățile Centrului și-au păstrat locurile dacă la sfârșitul anului au avut un punctaj care le-a permis accederea și în acest an în grupele de excelență. Selecția se face pe locurile rămase libere, sau dacă vin profesori noi și au propuneri de grupe noi. La Matematică am avut foarte mulți elevi care și-au păstrat locurile pe baza rezultatelor obținute anul trecut. Acum avem 21 de grupe, cu 19 profesori, pentru că sunt grupe unde nu am găsit profesori, iar cei existenți au acceptat să lucreze cu două grupe. (…) Anul trecut am avut două colege de la Colegiul Național Mihai Viteazul, și o colegă de la Întorsura Buzăului, care au propus teme de Istorie și Limba română. Pentru Limba română am avut un singur elev de liceu care a vrut să participe la aceste activități, la Istorie niciunul. Doamna profesoară era disponibilă, a prezentat și un program în fața Inspectoratului, dar nu a venit niciun elev, deși a fost mediatizat prin directori în toate școlile, iar anunțul de selecție este postat și pe site-ul IȘJ”, ne-a explicat Pethő Mária.

Centrul de excelență își are sediul administrativ la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, însă pregătirea efectivă a elevilor ar trebui să se desfășoare la Colegiile Naționale „Mihai Viteazul” și „Székely Mikó”.

„Ar trebui”, pentru că dacă la primul dintre Colegii nici măcar nu s-au format grupe, odată cu apariția pandemiei și activitatea grupelor cu predare în limba maghiară a fost sistată, iar pregătirea, mai ales în cazul elevilor înscriși la laboratoare de fizică, biologie sau chimie, nu se poate face în sistem online.  

„Începusem bine, a fost o reținere din partea copiilor și a cadrelor didactice de la secția română, dar am spus că odată ce rezultatele vor fi vizibile și elevii vor vedea că există un rost în a participa la astfel de pregătiri atunci atitudinea se va schimba. Problema este că a venit pandemia peste noi și nu a mai putut fi atins acest scop. În anul școlar trecut eram în al doilea an de funcționare a Centrului, și a funcționat doar o jumătate de an, pentru că deja din martie școlile au fost închise. E clar că nici Centrul de excelență nu putea să funcționeze, deci colegii de acolo, care sunt încadrați la plata cu ora, nu au fost plătiți”, ne-a explicat inspectorul școlar general Kiss Imre.  

„Cultivarea talentelor nu se face stând în fața calculatorului”

Mai mult, de teama infectării cu virusul SARS-CoV-2, o parte dintre cadrele didactice participante la pregătirea elevilor în anul școlar trecut s-au retras, ne explică directoarea Centrului. Aceasta speră că cel târziu în primăvara anului viitor grupele de elevi superdotați și talentați să își poată relua activitatea.

„În clădirea Liceului Székely Mikó am contractat, să zicemcâteva săli de clasă, mai ales laboratoarele de specialitate unde se poate lucra și cu experimente, pentru că avem și grupe de biologie, chimie, fizică-chimie pentru gimnaziu; grupe de informatică pentru elevii de liceu, deci mai ales în aceste săli se derula pregătirea. Necazul este că fiind pandemie câțiva profesori care au participat și anul trecut s-au retras de teamă (…) Nici nu am încurajat pe nimeni anul acesta, mai ales că în cazul copiilor din clasele primare este nevoie de lucru efectiv, față în față, deci nu se poate face pregătire online. Cultivarea talentelor, dezvoltarea excelenței nu se face stând în fața calculatorului. Sunt ocazii când lucrezi așa pentru că nu ai încotro, dar activitatea trebuie să se facă față în față: mă așez lângă elev, lucrez lângă el, îmi pune întrebări, îi pun și eu întrebări, discutăm despre problemă. Eu sper să treacă pandemia și cel târziu în primăvară să putem lucra normal, elevul să fie la școală și să fim împreună, să nu se teamă nici profesorul că poate contracta boala”, ne-a spus Pethő Mária.

„Dacă nu respectăm procedura de selecție doar de dragul de a forma o grupă ajungem să facem alt fel de școală și nu clase de performanță”

Printre cei peste 230 selectați în acest an școlar se numără elevi din localitățile Covasna, Târgu Secuiesc sau Baraolt, însă majoritatea provin de la școlile și liceele din Sfântu Gheorghe.

Inspectorul școlar general Kiss Imre este de părere că în ceea ce privește reticența sau lipsa de interes din partea elevilor de la secțiile române, problema ar putea fi una de ordin organizatoric și administrativ, și faptul că nu foarte mulți elevi sau profesori ar accepta să facă naveta dintr-o altă localitate, pe cheltuială proprie – transportul nefiind decontat, și după un program deja încărcat, pentru a petrece alte câteva ore la o pregătire suplimentară.   

În plus, este destul de dificil să formezi grupe de elevi de vârste relativ apropiate, care excelează la o anumită materie.

„Este vorba de excelență, deci vrem să îi adunăm pe cei mai buni dintre cei mai buni, și atunci cred că și grupele se formează destul de greu. Pentru doi ani școlari, de exemplu elevi de clasa a V-a și a VI-a, poate îi poți cupla cu a VII-a și a VIII-a, pot fi formate grupe, dar e nevoie de măcar 10-15 copii selectați. Selecția, indiferent de limba de predare, trebuie respectată pentru că dacă nu respectăm doar de dragul de a forma o grupă înseamnă că nu mai facem clase de performanță, ci un fel de altă școală, sau pregătire pentru teză. Acești copii s-ar aduna din tot județul, nu doar din Sfântu Gheorghe, pentru că trebuie să ai și o bază de selecție. E destul de greu să vină doi copii de la Întorsura Buzăului, după un orar anume, eventual și profesorul să facă naveta. Nu toți ar accepta ca peste un orar oricum foarte încărcat, să mai facă și naveta (…) Ca să faci o grupă la Întorsura Buzăului, de exemplu, nu ai bază de selecție, pentru că nu înseamnă că dacă ai două școli în localitate selectezi cei mai buni elevi. Aici este vorba despre un centru de excelență, deci despre performanță, ceea ce înseamnă că îi vrem pe cei mai buni dintre cei buni din tot județul”, ne-a explicat inspectorul școlar general.  

Potrivit acestuia, copiii selectați nu trebuie să fie neapărat olimpici, la procedura de selecție putând participa orice elev talentat și creativ, „descoperit” de un cadru didactic.

„Programul este foarte util pentru orice elev. Îl dezvoltă”

În ceea ce privește pregătirea efectivă, atunci când ea va putea fi reluată, directoarea Centrului de excelență spune că orice elev ar trebui să își încerce norocul, fără să aibă impresia că va participa la ore de meditații. În realitate, spune ea, modul în care materia este abordată în aceste grupe este cu totul diferit față de ceea ce se întâmplă la școală.

„Este puțin mai mult decât o meditație. Fiecare profesor trebuie să prezinte un plan de activitate semestrial, prin care propune câteva teme, extinderea materiei care se predă la școală și, în plus, alte metode. Deci s-ar putea să fie aceeași materie dar predată prin alte căi de abordare, cu alt punct de vedere, așadar ori metoda de lucru trebuie să fie nouă, ori materia să fie extinsă cu noutăți în domeniu. Trebuie să fie mai mult decât ceea ce se face la școală (…) Pentru elev este într-adevăr un efort în plus, trebuie să mai stea două-trei ore după-masa la școală, va avea și teme sau proiecte de rezolvat,  dar eu cred că este foarte util pentru orice elev acest program, îl dezvoltă! Anul acesta ne-am propus și o tabără de științe împreună cu Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj dar din cazua pandemiei nu s-a putut realiza. Sperăm că la anul vom putea relua proiectul, dar dacă vom reuși măcar o tabără de acest gen să realizăm, atunci vom invita și elevi noi care încă nu s-au înscris la grupele de excelență, să vină, să încerce, iar dacă le place să îi putem coopta în grupele de lucru”, ne-a mai spus Pethő Mária.

„Aceste clase vin să proiecteze ceva peste programul normal, pentru că e clar că fiind vorba despre performanță, acestea nu sunt meditații, deci nu e ca și cum mergi la un profesor să te ajute să faci temele pentru acasă și să mai primești și de acolo 5 – 6 teme puțin mai grele ca să mai lucrezi. Pot fi și grupe pluridisciplinare, fizică/chimie să zicem, dar mai degrabă pe disciplină de aprofundare, ceva în plus, ca să aducă performanță. În alte județe unde funcționează deja astfel de centre de mai mult timp, mai mult de 90% dintre olimpici provin din aceste centre de excelență”, ne-a explicat și inspectorul școlar general.

Ideea de înființare a unui Centru de excelență care să asigure pregătirea suplimentară a elevilor performanți îi aparține fostului inspector şcolar general Keresztely Irma, și figura în reţeaua instituţiilor de învăţământ din Sfântu Gheorghe încă din anul 2016, însă a devenit operațional abia anul trecut, odată cu aprobarea numărului de posturi pentru funcţionare.

La sfârșitul săptămânii trecute, în ultima conferință de presă din postura de viceprimar al orașului Sfântu Gheorghe, profesoara Sztakics Éva s-a declarat pe de-o parte mândră de faptul că a apucat să vadă în timpul mandatului său realizată înființarea Centrului de excelență, însă și-a exprimat regretul că nu există foarte mare interes din partea elevilor care provin de la secțiile române. 

Am constatat cu regret, încă o dată, că deși există disponibilitate, susținere și interes din partea instituțiilor responsabile, exact categoria care de cele mai multe ori este vocală și se plânge de faptul că este lăsată pe dinafară și nedreptățită, nefiindu-i oferite aceleași drepturi de a lua parte la activități la care alte categorii au acces (fie că vorbim despre elevi, părinți sau profesori), nu își arată interesul.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio