Ştiri locale

Cum vor învăţa elevii în Sfântu Gheorghe şi alte 3 localităţi din judeţ care intră în scenariul roşu

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Covansa a actualizat scenariile de funcţionare în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ, după ce municipiul Sfântu Gheorghe şi localităţile Bixad, Comandău și Moacșa au fost plasate în scenariul roşu, ca urmare a depăşirii pragului de 3 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori.

Astfel, începând de marţi (23 martie), timp de cel puţin două săptămâni, în toate unitățile de învățământ din cele 4 localităţi, preșcolarii și școlarii din ciclul primar vor desfăşura orele de curs prin prezență fizică, în vreme ce elevii din clasele terminale vor participa la cursuri în sistem hibrid, în cazul în care efectivul dintr-o clasă este mai mare de 15 (în cazul elevilor din clasa a VIII-a), respectiv mai mare de 17 în cazul celor din clasa a XII-a, a XIII-a și din clasele terminale de la învățământul profesional.

Publicitate

Şeful Inspectoratului, Kiss Imre, ne-a explicat că, cel puţin în cazul municipiului Sfântu Gheorghe, decizia nu va afecta foarte tare activitatea şcolară.

„Practic, în Sfântu Gheorghe, care era oricum în scenariul galben încă de la începerea semestrului al doilea, situaţia se schimbă foarte puţin: toţii copiii de grădiniţă şi elevii din ciclul primar vin fizic la ore, indiferent că scenariul este verde, galben sau roşu. Fiind scenariul galben, clasele V-VII şi IX-XI erau oricum acasă, învăţau în online, veneau doar clasele terminale. De acum înainte vor veni în continuare la ore, dar se vor face grupe în cazul claselor care au efective mai mari, deci unde sunt mai mult de 15 elevi – în cazul celor de a VIII-a, respectiv mai mult de 17 – în cazul claselor liceale. Se constituie grupe şi se va aplica scenariul hibrid: jumătate dintre elevi vor sta acasă, jumătate vor veni fizic la şcoală. Pe lângă asta, dacă nu suntem carantinaţi, şi sperăm că nicio localitate nu va fi în carantină, simulările se vor ţine în continuare”, ne-a spus şeful IŞJ Covasna, prof. Kiss Imre.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituţiei, constituirea formațiunilor de tip hibrid cade în sarcina conducerii unităților de învățământ în cauză, urmând să fie comunicată elevilor și cadrelor didactice.

Aceeaşi sursă precizează că indiferent de scenariu, simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, precum și simularea probelor din cadrul examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a se derulează în format fizic, în cadrul unităților de învățământ din care fac parte elevii participanți.

Totodată, IŞJ Covasna transmite că elevii au obligaţia de a respecta normele de prevenire și combatere a infectării cu virusul SARS-COV-2.

47 de şcoli şi grădiniţe în scenariul roşu

La finalul săptămânii trecute, conducerea IȘJ Covasna a transmis că 202 grădinițe, școli și licee, vor începe săptămâna 22-26 martie în scenariul verde, 93 în scenariul galben, respectiv 8 în scenariul roşu.

Cu toate acestea, în urma creșterii ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori în localitățile covăsnene, IŞJ Covasna a actualizat scenariile pentru unităţile de învăţământ covăsnene, astfel încât 47 dintre acestea – majoritatea din Sfântu Gheorghe – au fost plasate în scenariul roşu, 69 în scenariul galben, iar restul de 187 au rămas în scenariul verde.

Situaţia actualizată, pe localităţi, poate fi verificată AICI.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio