Ştiri locale

Cooperativa Agricolă Bo-Cov-Meat din județul Covasna: crescătorii de vaci de carne și-au făcut magazin propriu și abator

Pentru a-și putea valorifica producția de carne în mod direct, 5 crescători de vaci de carne din județul Covasna s-au unit într-o cooperativă agricolă, iar investiția comună include un magazin de desfacere amenajat în piața agroalimentară din Sfântu Gheorghe, dar și un abator deschis de aceștia în localitatea Aita Mare.

Cooperativa Agricolă Bo-Cov-Meat a fost înființată în luna martie a anului trecut, fiind de peste un an este pe piață, iar fermele care o compun cresc vaci de carne din rasa Charolaise şi Angus.

Publicitate

Într-un interviu pentru publicația agrointel.ro, președintele Cooperativei, covăsneanul Robert Motica, de profesie inginer agronom, a declarat că pandemia Covid-19 le-a creat probleme, în general pe partea de vânzare a cărnii, din cauza închiderii multor restaurante și hoteluri.

„Ideea cu creșterea animalelor de carne este relativ nouă. Ne-am hotărât nu de mult timp să facem câte o fermă de animale de carne, am văzut că vânzarea propriu-zisă cam scârțâie în România. Nu este ceea ce se spune în ziare şi cât de bine este plătită vaca de carne. Pot spune că nu este aşa, producătorul nu rămâne aproape cu nimic. Odată cu legea nouă cu punctele de abatorizare, ne-am gândit să facem noi un abator mic, un punct de prelucrare, să încercăm să vindem în magazinele proprii, să obținem un preț mai bun. Inițial, ideea a fost să atragem cât mai mulți fermieri care cresc vaci de carne din județ, care să adere la cooperativă, însă Covid-19 ne-a cam stricat planurile și nu putem să valorificăm cum vrem noi”, a explicat Robert Motica.

Întregul lanț: magazinul, abatorul și partea de procesare au necesitat o investiție de circa 40.000 euro. Înaintea pandemiei, cei 5 fermieri reușeau să distribuie carne către restaurantele din zonă. Robert Motica spune că și-ar dori un rulaj mai mare, însă carnea premium produsă este mai scumpă, și deci, multe restaurante au renunțat la colaborare odată cu pandemia.

La un moment dat, cooperativa însuma 650 de capete de vaci de carne, însă aproximativ 200 dintre ele au fost sacrificate.

„Momentan stăm slab, am început foarte bine cu sacrificarea dar acum suntem la 10 animale pe lună, foarte slab. A scăzut numărul animalelor sacrificate în pandemie, restaurantele nu mai vor carne, consumatorii nu mai plătesc, vor carne de 15 lei, noi dacă vindem cu atât nu are rost, e mai bine să vinzi de pe păşune animalul viu. Noi avem tot ce se poate obţine de la vacă şi avem şi preparatele noastre, facem cârnaţi, hamburgeri şi mici (…) Am vrea să avem un rulaj mult mai mare, din păcate a venit pandemia, multe restaurante au renunţat la carnea produsă de noi, care este premium şi, evident, mai scumpă”, a mai spus fermierul.

„Nu avem cultura consumului de carne de vită”

Cooperativa este singura înființată în județul Covasna, iar directorul Direcției Agricole Covasna, ing. Kozma Béla, spune că fermierii ar trebui să ia în calcul pe viitor valorificarea cărnii prin cooperative și magazine proprii.

Acesta spune că populația nu este obișnuită să consume carne de vită, iar prețurile, care în cazul cărnii de calitate sunt mai ridicate, îi descurajează pe mulți.

„Este singura cooperativă de acest gen din județul nostru, dar nu știu dacă este cazul să se înființeze mai multe. Este vorba despre rase de carne specializate, pentru care și prețul este mai mare, dar este o carne de calitate. Ar fi bine ca valorificarea să se facă prin cooperative și magazine proprii, dar pentru asta ar fi nevoie de o reclamă mai mare, în primul rând, dar și de un consum mai mare de carne de vită, pentru că noi nu prea avem o cultură a consumului de această carne. Este și mai scumpă, peste 30 lei/kg, și poate ajunge și până la 80-90 lei/kg în funcție de calitate. Nu avem alte cooperative pentru alte tipuri de carne în județ”, ne-a explicat ing. Kozma Béla.

„La toate produsele de carne suntem deficitari”

Șeful Direcției Agricole Covasna mai spune că județul Covasna este deficitar la capitolul carne și produse din carne, principalele motive fiind costurile dar și faptul că acest domeniu este în permanență „sub lupa” autorităților de control.

„La capitolul carne de pasăre nu stăm bine, avem la Ilieni o fermă de curci cu 40.000 de capete dar ei cresc pentru abatorizare și valorifică la Codlea. La carnea de porc, avem abatoarele de la Lemnia însă nu avem cooperative, și la fel ca la toate produsele de carne, la carnea de porc suntem deficitari. Este problemă și cu pesta porcină și nu este rentabil să ții porci din cauza condițiilor de la DSVSA care trebuie respectate. Nu știu dacă merită pentru crescători, pentru că este o afacere destul de costisitoare, nu este vorba doar de agricultură și de dragul de a crește animale. Dacă financiar îți iese, crești animal, dacă nu, nu. Este o afacere în centrul atenției tot timpul, pentru că este vorba despre securitatea și siguranța alimentară, iar amenzile sunt mari pentru abateri”, ne-a mai explicat șeful Direcției Agricole Covasna.

(Ioana Ardeleanu)     

Publicitate
Publicitate
banner we radio