Ştiri locale

Conferinţă internaţională privind apele minerale, în premieră la Sfântu Gheorghe

„Ţinutul Secuiesc este o sursă de mândrie, fiind în acelaşi timp o mare putere în domeniul apelor minerale. Se cunosc peste 500 localităţi din România care dispun de izvoare de ape minerale, o treime dintre acestea se găsesc în regiunea noastră. Aceasta înseamnă peste 2000 de izvoare. Peste 600 de izvoare de ape minerale şi curative sunt cunoscute numai în judeţul Covasna. Scopul nostru este să ne ocupăm mai mult de aspectul economic al apelor minerale, în paralel cu exploatarea centrelor de tratament existente şi darea în utilizare a băilor tradiţionale” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, în deschiderea conferinţei de presă privind Conferința științifică internațională cu titlul „Apele minerale în Regiunea Carpatică, ediţia a 13-a”.

„Este pentru prima oară când această conferinţă internaţională este organizată în judeţul Covasna, ediţiile anterioare fiind găzduite alternativ de municipiul Miercurea Ciuc şi Ungaria, respectiv de Slovacia, o singură dată. Peste şaptezeci de participanţi vor sosi la Sfântu Gheorghe” – ne-a informat Nagy József, directorul Asociaţiei Aquasic. Potrivit acestuia, industria apelor minerale este în declin în judeţul Covasna, motiv pentru care ar fi important să direcţionăm atenţia specialiştilor din domeniu şi a investitorilor către judeţul Covasna.

Aşa cum s-a arătat la conferinţa de presă, în judeţul Covasna funcţionează în prezent cinci unităţi mai mici de îmbuteliere, iar trei dintre acestea (cele din Vâlcele, Malnaş şi Şugaş Băi) îmbuteliază ape curative. A existat o încercare ca autorităţile locale să cumpere fabrica de îmbuteliere din Bodoc, unitate cu o istorie lungă, însă din cauza limitelor impuse de lege autorităţile locale nu au putut oferi o sumă mai mare decât valoarea estimată, astfel fabrica a ajuns în proprietatea unei firme bucureştene care nu a făcut nimic timp de un an. Şi cealaltă fabrică renumită de îmbuteliere apă minerală din judeţul Covasna, fabrica din Biborţeni, a fost preluată de o firmă mare şi chiar dacă funcţionează la jumătate din capacitate, aceasta cel puţin funcţionează.

„Resursele de apă subterană ale Bazinului Carpatic sunt de o importanţă strategică, apele minerale şi apele curative reprezintă o valoare inestimabilă, explorarea, valorificarea și studierea acestor comori subterane pretinde cunoștințe de specialitate serioase. În vederea susținerii acestei idei, a fost lansată această serie de conferinţe, pe baza concepţiei fostului geolog din Miercurea Ciuc, Makfalvi Zoltán” – a spus dr. Máthé István, conferenţiar universitar la Universitatea Sapientia.

La conferinţă vor participa specialişti din România, Ungaria, Slovacia şi Ucraina, reprezentând universităţi, autorităţi, instituţii şi companii. În cadrul conferinţei ce se va desfăşura în perioada 24-27 august se va organiza şi o vizită de studiu, anul acesta participanţii vor vizita Băile Apor din Balvanyos, peştera Pucioasa din Turia, Grand Hotel Balvanyos, lacul Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş.

Tot în cadrul conferinţei va fi prezentat volumul intitulat „Székelyföldi mofettás könyv – Gyógygázok az egészség szolgálatában” semnat de Incze Réka, Jánosi Csaba, Kisgyörgy Zoltán, Tatár Márta, acesta a apărut la Editura Háromszék Vármegye – a anunţat preşedintele CJ Covasna, menţionând că de fapt este vorba de o serie de cărţi, încă două volume fiind în curs de editare.

Organizatorii conferinţei itinerante sunt: Universitatea Sapientia, Asociaţia Aquasic, Consiliul Judeţean Covasna, Institutul de Gestionare al Mediului din cadrul Universităţii Miskolc, Asociaţia pentru Apele Subterane din Ungaria şi Institutul pentru Geoştiinţe al Universităţii Tehnice din Kosice.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna

Publicitate
banner we radio