
Bugetul comunei Ozun, de aproape 4 ori mai mare față de anul trecut
Bugetul de investiții și cheltuieli al comunei Ozun pentru anul 2022 este de aproape 4 ori mai mare față de cel adoptat la începutul anului trecut, fiind compus atât din fonduri locale, cât și guvernamentale și europene.
Primarul localității, Bordás Enikő, a precizat că pe lista investițiilor prioritare se numără, printre altele, reabilitarea și modernizarea mai multor drumuri și străzi comunale, înlocuirea a peste 900 de corpuri de iluminat stradal, reabilitarea unor instituții de învățământ și extinderea rețelei de gaze naturale.
„Bugetul din acest an este de 42 milioane de lei, este mai mare față de începutul anului trecut când am avut 11 milioane lei. Avem proiecte cu niște valori enorme, doar reabilitarea celor două drumuri comunale – DC16 de la Ozun la Măgheruș și DC16 A, între DN11 Sântionlunca și DC16 – au fiecare aproape câte 10 milioane de lei. DC 16 este un drum destul de important, în lungime de 6,8 km. Contractul are o valoare de peste 9,8 milioane de lei, lucrarea va fi realizată din fonduri guvernamentale, am semnat deja contractul cu firma Valdek, în luna ianuarie, iar la finalul lunii martie, sau cel târziu la începutul lunii aprilie vom demara lucrările, în funcție de condițiile meteorologice. Avem în derulare un alt proiect care include modernizarea unor drumuri și străzi comunale, este început anul trecut, iar în acest an se va finaliza. În toate localitățile comunei Ozun sunt drumuri incluse în acest proiect, porțiuni mai mici sau mai mari, în funcție de cum au rămas neasfaltate”, a explicat primarul.
În ceea ce privește iluminatul stradal, Primăria Ozun are în derulare un proiect în valoare de 1,2 milioane de lei, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu, contractul fiind încheiat încă din 2020. Bordás Enikő a precizat că investiția vizează înlocuirea a peste 900 de corpuri de iluminat din toate localitățile aparținătoare comunei Ozun.
„Licitația pentru lucrare este în derulare, numai că acolo avem mici probleme pentru că au fost contestații. Prin acest proiect, vor fi schimbate aproape toate corpurile de iluminat din comuna Ozun și satele aparținătoare. Acele corpuri de iluminat care sunt cu LED – pentru că noi am mai cumpărat în cursul anilor trecuți – vor fi demontate și puse în alte locuri. Când se va realiza acest proiect, aproape pe fiecare stâlp vom avea corpuri de iluminat public, sunt peste 900 de corpuri de iluminat care vor fi schimbate”, a explicat primarul.
Pe lista de investiții se mai află și reabilitarea Școlii din Bicfalău, lucrare demarată în urmă cu câteva săptămâni, și care va fi realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, valoarea totală fiind de circa 900.000 de lei.
Clădirea unității de învățământ, construită la finalul anilor 1800, este de mult timp într-o avansată stare de degradare, astfel că cei peste 80 de elevi ai școlii învață de mai bine de doi ani în clădirea Căminului Cultural.
„Am dat deja ordinul de începere a lucrărilor, iar anul acesta trebuie să se finalizeze reabilitarea clădirii. Elevii deja de doi ani merg la școală în clădirea Centrului Cultural multifuncțional din Bicfalău, care este chiar lângă școală. Clădirea școlii este într-o stare avansată de degradare, nu puteau să mai învețe acolo, dar în urma reabilitării se vor putea întoarce la școală. Sper ca până în septembrie să se termine lucrarea, fiindcă firma executantă are 6 luni să termine”, a mai explicat Bordás Enikő.
Potrivit acesteia, un alt proiect important este reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit din Ozun, lucrare demarată în primăvara anului trecut și sistată la finalul anului, odată cu răcirea vremii. Primăria a emis ordinul de reîncepere a lucrărilor, astfel că acestea vor putea continua de unde au fost lăsate.
Dispensar modern cu locuințe de serviciu, cabinet stomatologic și de medicina familiei la Sântionlunca
Pe lista prioritară a Primăriei Ozun se află și reabilitarea dispensarului medical din localitatea Sântionlunca și amenajarea unei locuințe de serviciu la mansarda clădirii, în acest sens urmând ca Primăria să întocmească documentația pentru obținerea fondurilor necesare. Noul dispensar va avea un spațiu adecvat pentru medicina familiei și, cel mai probabil, va găzdui și primul cabinet de stomatologie din sat.
„Mai avem începută de vreo două săptămâni reabilitarea clădirii Căminului Cultural din Lisnău, care este într-o stare destul de rea. Lucrarea se va face din fonduri europene, contractul de finanțare este încheiat cu AFIR încă din 2018, în ianuarie s-a încheiat licitația, iar acum este începută lucrarea, trebuie încheiată în circa 14-16 luni, deci anul viitor deja va fi finalizată. Pregătim proiecte și pentru construirea unei Case de Cultură la Sântionlunca, un așezământ cultural mai exact, care va include încăperi pentru asociațiile de tineret din localitate, pentru corul localității, ca să aibă spații pentru a-și desfășura activitatea culturală. Tot în Sântionlunca pregătim un proiect pentru reabilitarea clădirii dispensarului medical și amenajarea unei locuințe de serviciu în mansarda acestei clădiri. Este un proiect important, suntem în etapa de pregătire a documentației, trebuie să obținem niște surse de finanțare. Acolo este și farmacie, vrem să facem și cabinet de medicina familiei, și să fie un loc și pentru stomatologie. Medic de familie avem în Ozun și în Sântionlunca, stomatologi avem în Ozun, sunt mai mulți, dar deocamdată în Sântionlunca și în celelalte sate nu avem. După finalizarea acestui proiect cu siguranță va fi loc și pentru stomatologie în Sântionlunca”, a mai spus primarul.
Centru de asistență socială la Lisnău
O altă lucrare aflată în prezent în etapa de licitație este reabilitarea clădirii fostului Sfat Popular din Lisnău, care va fi realizată cu finanțare din partea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Aici, Primăria are în plan transformarea spațiului într-un centru de asistență socială pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și cu diferite afecțiuni medicale.
„Noi avem contract cu Diakonia pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice și bolnave, și momentan ei au un sediu în Ozun, dar este o locație destul de nepotrivită, iar din moment ce vom finaliza reabilitarea clădirii din Lisnău, vor avea acolo un sediu”, a mai spus primarul.
În ceea ce privește extinderea rețelei de gaze naturale, Bordás Enikő a precizat că lucrările vor fi realizate din fonduri europene, în acest sens fiind deja semnat contractul de finanțare. Întregul proiect se cifrează la circa 35 de milioane de lei, și vizează realizarea rețelei de gaze inteligente și a branșamentelor în 5 din cele 7 localități aparținătoare comunei Ozun.
(Ioana Ardeleanu)