Info Trafic, Ştiri locale

Bilanţ: Trei persoane și-au pierdut viața în prima jumătate a acestui an pe șoselele din județul Covasna

Trei persoane și-au pierdut viața în prima jumătate a acestui an pe șoselele din județul Covasna, cea mai des întâlnită cauză de producere a accidentelor rutiere fiind viteza excesivă sau neadaptată la condițiile meteo-rutiere, potrivit datelor Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna.

Numărul accidentelor produse pe șoselele din județ și soldate cu victime omenești este în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, până la mijlocul lunii iunie fiind înregistrate în total 88 de astfel de evenimente rutiere, față de 82 în prima jumătate a anului 2020.  

Publicitate

Datele IPJ Covasna mai arată că în perioada 1 ianuarie – 15 iunie 2021 s-au produs 14 accidente rutiere în care au fost implicați pietoni, față de 18 produse în aceeași perioadă a anului trecut.

„În urma celor 14 accidente în care au fost implicați pietoni, în cursul anului 2021, nu au rezultat decese. Cea mai des întâlnită cauză de producere a accidentelor rutiere în care au fost implicați pietoni a fost neacordarea priorității de trecere pietonilor”, se arată într-un răspuns al IPJ Covasna la solicitarea We Radio.

Conform sursei citate, niciunul dintre accidentele rutiere înregistrate în prima jumătate a acestui an nu a fost produs de persoane care nu dețineau permis de conducere.

Peste 500 de permise de conducere reținute, majoritatea pentru depășirea vitezei

Numai în prima jumătate a acestui an polițiștii covăsneni au reținut 544 de permise de conducere, cele mai multe (133) pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 de km/h față de limita legal admisă. Cifra este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut când au fost reținute 410 permise.

Totodată, până la mijlocul lunii iunie au fost retrase 216 de certificate de înmatriculare, față de 202, în aceeași perioadă a anului trecut, cele mai frecvente cauze fiind defecțiunile tehnice și lipsa asigurării de răspundere civilă.

Tot în perioada 1 iunie – 15 iulie, pe drumurile din județ au fost depistați 3 conducători auto aflați sub influența substanțelor psihoactive, mai precizează reprezentanții IPJ Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio