Ştiri locale

Bărbat beat şi fără permis, reţinut de poliţiştii covăsneni după o urmărire la miezul nopţii

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt, aflându-se în timpul executării atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire față de un autoturism care se deplasa pe DC 38, în orașul Baraolt, sat Racoşul de Sus.

Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele polițiștilor, ocazie cu care s-a procedat la urmărirea acestuia.

Publicitate

După o urmărire de aproximativ 150 m, conducatorul auto, într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului și a tamponat un autovehicul parcat regulamentar.

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 34 ani, a relatat polițiștilor că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aspect confirmat de verificările efectuate de polițiști.

Totodată, întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii concentrației alcoolului în sânge.

Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio