Ştiri locale

Autorităţile locale din Covasna i-au cerut ambasadorului SUA sprijin pentru drepturile comunităţii maghiare

Autorităţile locale din judeţul Covasna au cerut ambasadorului Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, aflat, marţi, într-o vizită oficială în judeţ, sprijin pentru comunitatea maghiară privind o serie de revendicări precum şi în ce priveşte păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat, după întâlnirea cu diplomatul american, că scopul întrevederii nu a fost de „a ne plânge”, ci de „a căuta parteneri pentru rezolvarea problemelor noastre specifice”.

Publicitate

Tamas a menţionat că i-a adus la cunoştinţă ambasadorului SUA că, în ultimii zece ani, se înregistrează un regres în ce priveşte respectarea legii şi drepturilor comunităţii maghiare, opinând că în România are loc o „renaţionalizare în loc de retrocedare” a unor proprietăţi, printre care şi imobile ce au aparţinut comunităţii sau cultelor maghiare, precum şi o „recentralizatre în locul descentralizării”.

El l-a mai informat pe ambasadorul SUA şi cu privire la o „dublă măsură” aplicată de justiţie şi instituţiile statului român în ce priveşte drepturile minorităţii maghiare în raport cu ale majorităţii române, dând ca exemplu faptul că, în timp ce autorităţile interzic arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, steagul Bucovinei este arborat în mod oficial, cu „ceremonie militară, preoţi şi oficialităţi”.

„Este o dublă măsură pentru aplicarea legii cetăţenilor români. Am spus că România nu este numai a românilor, este a tuturor cetăţenilor români, este şi ţara mea şi vreau să trăiesc în ţara asta conform Constituţiei şi legilor în vigoare aşa cum trăiesc şi alţii. Doleanţele noastre se pot rezolva ca în Tirolul de Sud, unde Parlamentul de la Roma a acordat autonomie teritorială pentru Tirolul de Sud şi a rezolvat astfel două probleme, pe de o parte pace interetnică între italieni şi germani, băştinaşi în acea regiune, şi dezvoltare economică, pe de altă parte. Nu vrem nimic altceva decât ca aceste modele europene să se aplice şi la noi în ţară, în ţinutul secuiesc, pentru că vrem să trăim în pace şi prosperitate”, a declarat Tamas Sandor.

La întâlnire a participat şi episcopul reformat Kato Bela, care l-a informat pe ambasadorul SUA cu privire la „blocarea” retrocedării proprietăţilor bisericilor istorice maghiare, precum şi cu privire la recenta sa vizită în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu o serie de congresmani americani pe această temă.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că aşteaptă din partea ambasadei SUA „o implicare mult mai profundă şi mai activă” în ce priveşte problemele ridicate.

„I-am spus domnului ambasador că noi suntem cetăţeni loiali ai acestui stat, ai României, şi, totuşi, de aproape o sută de ani, suntem priviţi cu neîncredere şi nu suntem iubiţi în această ţară. Probabil sunt două motive, pe de o parte pentru că suntem foarte direcţi şi spunem mereu adevărul şi pentru că ne iubim pământul natal şi, în ciuda presiunilor la care suntem supuşi de aproape o sută de ani, nu plecăm, rămânem aici şi avem o imagine a viitorului şi pentru copiii şi nepoţii noştri pe aceste meleaguri. Am spus că aşteptăm din partea SUA o implicare mai profundă şi mai activă în ce priveşte problemele care preocupă comunitatea maghiară”, a spus Antal Arpad.

El a mai menţionat că în cadrul întrevederii a vorbit şi despre proiectul de regionalizare a României, iar în context a opinat că proiectul propus de autorităţile de la Bucureşti are ca scop „diluarea comunităţii maghiare în ce priveşte capacitatea de luare a deciziei la nivel regional”. „Sunt chestiuni cu care nu facem compromisuri cu nimeni”, a conchis Antal Arpad.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, care a avut o întrevedere separată cu ambasadorul SUA, a declarat că în cadrul discuţiei s-au abordat diverse probleme, legate inclusiv de dezvoltarea locală, educaţie şi relaţii interetnice, iar în priveşte problemele ridicate de reprezentaţii autorităţilor locale şi ai comunităţii maghiare, i-a explicat diplomatului american că toate măsurile au fost luate în mod legal, pe baza legii şi a deciziilor instanţelor judecătoreşti, prin urmare nu poate fi acuzat de „exces de putere”.

„Cred că am reuşit să argumentez foarte bine fiecare problemă abordată (…) Aş fi vrut ca domnul ambasador Klemm să plece lămurit, să fi înţeles şi să aibă o imagine cât mai corectă asupra realităţilor din zonă”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.

La finalul vizitei, Hans Klemm a recunoscut, într-o discuţie cu presa, că este „confuz” în ce priveşte problemele interetnice ridicate, deoarece poziţiile au fost diametral opuse, iar concluzia sa a fost că trebuie să studieze situaţia.

(Agerpres)

Foto: Facebook / US Embassy Bucharest

\"ambasador-sua-2\"

Publicitate
Publicitate
banner we radio