Ştiri locale

Ziua familiilor în noua Piaţă Centrală din Sfântu Gheorghe

Începând cu acest an, în Noua Piața Centrală a orașului se organizează evenimente dedicate special familiilor cu copii. Pe data de 21 iulie, joi, începând de la ora 17, lângă fântâna arteziană de pe marginea parcului Elisabeta se vor ține ateliere de creație și programe pentru copii, tema principală fiind trenul.

Se va prezenta „Krauss, povestea unei locomotive” cu ajutorul metodei Kamishibai, teatrul japonez de hârtie, iar în jurul acestei povești se țin activitățile meșteșugărești și creative, sub conducerea educatoarei muzeale Demeter Éva și a lui Papucs András din partea Asociației „Sikló”. Teatrul de hârtie în limba română se desfășoară începând de la ora 18.  La fața locului vor fi și trenuri din lemn, trenulețe conduse prin telecomandă ce pot fi încercate de cei interesați, indiferent de vârstă. Vă atragem atenția că în caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se vor desfășura vineri, pe data de 22 iulie.

Publicitate

Vezi >>> AICI <<< Povestea locomotivei Krauss, prezentată într-un spectacol de teatru japonez de hârtie la Sfântu Gheorghe

Kamishibai, teatrul japonez de hârtie, este o formă de a spune povești copiilor, în care povestitorul se folosește de un set de ilustrații care sunt introduse și derulate într-o scenă mică de lemn.

Publicitate
Publicitate
banner we radio