Ştiri locale

Ziua Culturii Naționale: Spectacol inedit de poezie la Teatrul Andrei Mureşanu

„Stimați cititori, drag public iubitor de teatru.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, TAM organizează un spectacol inedit de poezie. Elevii clasei a X-a, secția dramă, v-au pregătit superbe poeme de Paul Arva sub atenta coordonare a actriței Camelia Paraschiv.

Vă invităm cu drag marți, 15 ianuarie, ora 18.00 la spectacolul MÂINILE CUVINTELOR!

Am primit foarte multe sugestii din partea publicului nostru și încercăm să ținem cont de fiecare recomandare în parte. Dacă programarea anumitor spectacole la anumite date nu este pe placul dumneavoastră, așteptăm cu

drag recomandări atâta timp cât sunt făcute din timp. Vă rugăm să țineți cont de faptul că programul este făcut cu două luni în avans iar biletele sunt puse în vânzare cu cel puțin o lună în avans. După ce a început vânzarea biletelor, din păcate, modificarea programului ne este imposibilă.

Vă mulțumim că ne sunteți alături și vă recomandăm să rămânem și în noul an într-o comunicare cât mai apropiată și eficientă.

Adresa de mail manager@tam.ro vă stă la dispoziție și vă garantăm că nicio solicitare nu va rămâne fără răspuns sau chiar rezolvare dacă este făcută din timp.

La mulți ani și vă așteptăm la toate evenimentele lunii ianuarie!

Echipa TAM”