Ştiri locale

Ziua Copilului alături de Pompieri

Miercuri, între orele 10:00-14:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a organizat ,,Ziua Copilului alături de Pompieri”, activitate desfăşurată la sediul instituţiei dar şi la subunităţile din Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului.

Copiii care au participat la această activitate au asistat la diferite prezentări privind misiunile inspectoratului, tehnica din dotare și au avut plăcerea să se urce în maşinile de pompieri şi să se plimbe cu acestea.

Publicitate

Pompierii militari le-au oferit copiilor posibilitatea de a „proba” echipamentele specifice pompierilor, de a „exploara” accesoriile din dotarea autospecialelor, şi de a se fotografia cu pompierul machetă.

Cei mici au învăţat despre situaţiile în care trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112 şi au fost informaţi despre repercursiunile în cazul folosirii abuzive sau false a acestui număr.

Copiii au primit dulciuri dar și sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba de incendii, accidente rutiere, inundații etc.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Cpt. Raluca Dumuţ

Publicitate
banner we radio