Ştiri

Zece generali din SRI au fost trecuţi în rezervă de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de trecere în rezervă pentru nu mai puţin de 10 generali de brigadă ai SRI – Serviciul Romând de Informaţii. Mutarea-fulger ar putea avea legătură cu modificările anunţate de ministrul Muncii referitoare la pensiile militarilor, poliţiştilor şi angajaţilor din servicii, cu toate că până acum nu există motive clare pentru care cei 10 au ieşit din efectivele Serviciului. Ordonanţa de urgenţă prin care se schimbă regulile referitoare la acordarea pensiilor speciale va fi adoptată săptămâna viitoare, dar va intra în vigoare de la 15 septembrie, iar până atunci cei care îşi doresc pot ieşi anticipat, pentru că schimbările nu vor afecta pensiile deja în plată.

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 31 iulie a.c., următoarele decrete:

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Zărnescu Daniel, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Ceaușu Gheorghe, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Cozma Sorin-Gabriel, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a doamnei general de brigadă – cu o stea Istode Elena, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Stan Viorel-Adrian, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a doamnei general de brigadă – cu o stea Morgoș Marioara, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Babiuc Vasilică, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Văleanu Cornel, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a doamnei general de brigadă – cu o stea Posaștiuc Emilia-Cristina, din Serviciul Român de Informații;

– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Stoica Constantin-Marius, din Serviciul Român de Informații.