Zborurile Braşov – Madrid, anulate pentru că nu există cerere!
Compania aeriană Fly Lili a decis să anuleze destinația Madrid, care era în planuri pentru operare de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, începând cu 14 decembrie, scrie bizbrasov.ro.
Motivul este foarte simplu: nu există cerere! La fel ca și destinație Barcelona, care a fost anulată după 3 luni de operare, pentru că nu exista încărcare, nici din Brașov și nici din Barcelona. Iată explicațiile oferite de Fly Lili în legătură cu această decizie:
„Compania aeriană FlyLili anunță suspendarea zborurilor pe ruta Brașov – Madrid- Brașov. Decizia a fost luată în urma unei analize detaliate care a evidențiat un grad de încărcare extrem de scăzut pentru această rută. Ruta Brașov – Madrid a fost lansată spre vânzare în luna septembrie 2024, însă cererea s-a menținut foarte scăzută de la început. Gradul de încărcare al zborurilor este de sub 25%, un nivel considerabil sub cel necesar pentru a susține operațiunile pe termen lung.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pasagerilor afectați de această decizie. FlyLili va oferi rambursarea completă a sumelor plătite pentru biletele achiziționate pe această rută în contul utilizat pentru plata biletelor.
Vom continua să ne concentrăm pe rutele cu cerere ridicată și pe furnizarea unor servicii de calitate tuturor pasagerilor noștri”, au transmis reprezentanții companiei aeriene.
Fly Lili are baza operațională la Brașov și deservește, la acest moment, următoarele destinații:
Munich – cu prețul biletelor începând de la 69.99 euro
Nuremberg – cu prețul biletelor începând de la 69.99 euro
Stuttgart – cu prețul biletelor începând de la 79.99 euro
Roma – cu prețul biletelor începând de la 69.99 euro
Istanbul – cu prețul biletelor începând de la 49.99 euro.