Sport, Ştiri locale, Video

VIDEO. Eugen Neagoe (Sepsi OSK): „Vom face tot ce depinde de noi ca să câştigăm cu Timişoara”

Antrenorul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că următoarele două partide, cu Poli Timişoara şi Juventus, ar putea fi decisive pentru echipa covăsneană, care ar avea şanse să se claseze pe locul al doilea în play-out-ul Ligii I de fotbal.

„Am revenit acasă de la Voluntari cu trei puncte foarte importante pentru noi, am reuşit ceea ce ne-am propus şi anume să venim cu o victorie, dar marţi ne aşteaptă iarăşi un joc foarte important. Cred că toţi jucătorii sunt conştienţi, am discutat cu ei. Cele două jocuri pe care le avem acum acasă, mâine contra Timişoarei şi vineri contra celor de la Juventus ar putea fi hotărâtoare în obiectivul pe care îl avem şi am putea ca în ultimele trei etape să fim mai liniştiţi. Sigur, ne dorim ca şi în etapele următoare să nu pierdem, să acumulăm cât mai multe puncte şi, de ce nu, dacă avem posibilitatea, să terminam pe locul doi în play-out. Băieţii ştiu foarte bine acest aspect, am discutat cu ei încă din ianuarie şi până acum cred că au avut un parcurs destul de bun în play-out. Din păcate, a fost acel joc contra celor de la Chiajna, pe care eu îl consider un accident, precum şi greşelile care s-au făcut contra noastră, dar aşa e în fotbal şi arbitrii sunt oameni, mai greşesc şi ei. Şi noi am greşit, dar sper ca la jocul de marţi să fim foarte concentraţi, să fim determinaţi şi să nu mai facem greşelile pe care le-am făcut în anumite jocuri. Le-am cerut jucătorilor concentrare maximă, le-am spus că pentru noi este foarte, foarte important, pentru viitorul nostru până la urmă, pentru viitorul clubului. Dacă vom reuşi să acumulăm încă trei puncte şi vineri încă trei puncte contra celor de la Juventus cred eu că nu se mai poate întâmpla absolut nimic”, a declarat Eugen Neagoe.

Publicitate

Acesta a mai spus că Poli Timişoara este o echipă bună, cu jucători valoroşi, care a avut un parcurs foarte bun în campionatul regulat.

„Au în componenţă jucători foarte valoroşi, unii care au fost la echipa naţională. Cu siguranţă va fi un meci dificil, un meci cu încărcătură foarte mare, dar eu am încredere în echipa noastră, în băieţii noştri şi sunt convins că vom face un joc bun marţi seară. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere, şi fizic şi psihic. Trebuie să facem tot ce depinde de noi şi vom face acest lucru ca să ieşim învingători”, a mai spus Eugen Neagoe.

Potrivit acestuia, Sepsi OSK nu se va putea baza în acest meci pe Marko Simonovski şi Jure Obsivac, care nu sunt apţi din motive medicale.

După 9 etape, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe se află pe locul al treilea în clasament, cu 26 de puncte, iar Poli Timişoara, pe locul 7, cu 22 puncte.

Meciul dintre cele două echipe se va disputa marţi, de la ora 18:30, pe stadionul municipal din Sfântu Gheorghe.

(Agerpres)

 

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio