Ştiri locale

Vlad Voiculescu, primul invitat al proiectului ReCreAct la Sfântu Gheorghe

ReCreAct este un proiect transcultural, gândit de Luiza Zan împreună cu Radu Matei și sprijinit de Tein.

În cadrul acestui proiect, pe scena din Tein se vor întâlni oameni din diverse sectoare de interes civic, inaugurarea proiectului făcând-o întâlnirea dintre Luiza Zan (muzician de jazz, compozitor, profesor de muzică) și Vlad Voiculescu (fost Ministru al Sănătății, fondator MagiCamp, inițiator al rețelei citostaticelor, co-fondator al Partidului Mişcarea Romania Împreună).

Publicitate

Gazda evenimentului este Ceainăria Tein, unde intrarea este liberă, iar evenimentul din 2 octombrie va începe de la ora 19.00 și se va încheia cu o sesiune de Q&A de 30 de minute.

„Politica, o expresie a voinței individuale pusă în slujba societății. Un miraj social al unei vieți mai bune.

Implicarea de voie sau nevoie spre a salva speranța.

O tristă realitate manipulată de neaveniți.

Arta, o expresie a voinței individuale pusă în slujba societății.Un miraj social al unei vieți mai bune.

Implicarea doar de voie spre a salva speranța.

O altă realitate fără manipulare.

Politică si arta! Expresii individuale ce slujesc membrii societății. Ambele unesc sau despart oamenii in mod radical. Urâtul și frumosul intr-un singur concept destinat in a uni oameni in folosul oamenilor.Dezbinați de contextul actual e nevoie să ne apropiem de ambele, politică și artă ascultând și dezbătând opinii politice printre fragmente de artă destinate a uni oamenii.

Realitatea e un act de voință in care suntem obligați să reacționăm la stimuli externi, să contribuim la actul creației unei idei in final să acționăm pentru a o transforma in realitate. Pentru fiecare dintre noi totul începe cu o alegere!”, scriu organizatorii într-un comunicat de presă.

Publicitate
banner we radio